Problemă serioasă

Podul de la Milișăuți, avariat grav, dar fără nici o perspectivă concretă de a fi reparat

Podul de la Milișăuți, o problemă acută a traficului la nivel de drumuri naționale
Podul de la Milișăuți, o problemă acută a traficului la nivel de drumuri naționale

Podul rutier de peste apa Sucevei de la Milișăuți, care asigură zilnic valori mari de trafic spre Rădăuți, are probleme tot mai mari, care se acutizează de la lună la lună. Mulți șoferi care trec zilnic pe acest pod s-au tot întrebat când vor începe lucrările de reparații, după ce s-au instalat acele restricții de tonaj și de circulație. Practic, pe pod se circulă de luni bune alternativ, pe o bandă creată pe mijloc. Din păcate, cel puțin pe termen scurt, pentru acest sezon rece, nu există nici o perspectivă reală de a se interveni la pod. Restricțiile impuse nu sunt pentru că vor începe lucrări, ci pentru a se încetini gradul de degradare al podului, încadrat deja la urgență de gradul I pentru a fi reparat.
Conform unor surse bine informate, podul nu este prins încă pe nici o filă de buget de finanțare, în vederea reparațiilor. Problema este că nu sunt încă prea multe certitudini legate de liniile de finanțare. Podul se află pe un drum național (DN 2H), astfel că aparține de Compania de Administrate a Infrastructurii Rutiere, prin Secția de Drumuri Naționale Suceava.
Surparea majoră din luna februarie a acestui an
Podul de pe drumul național de la Milișăuți a fost supus unor reparații majore în 2018, iar noile probleme au început să fie acute din luna februarie a acestui an, pe o porțiune pe care nu s-a mai intervenit de foarte mult timp.
În februarie, trotuarul de pe pod s-a surpat cu tot cu balustradă, pe o porțiune de 27 de metri, ajungând în albia râului Suceava.
Încă de atunci maiexista o porțiune de balustradă a podului care cedase în sezonul rece, pe partea cealaltă.
Într-un comunicat al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași se arăta atunci că echipele Districtului de Drumuri Naționale Suceava au intervenit pentru protejarea porțiunii și închiderea traficului pietonal pe partea afectată a podului.
O expertiză din 2018 a evidențiat clar problemele majore
Podul este inclus în lista transmisă Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere în vederea prioritizării la finanțare, pentru lucrări de reparații capitale, fiind clasificat cu gradul 1 de urgență.
Există și o expertiză din 2018, care subliniază necesitatea executării unor lucrări de reabilitare a podului existent.
Pentru că de lucrare majoră nu s-a pus problema, soluția la care s-a apelat a fost cea de limitare a traficului. Se circulă intermitent, pe câte un sens, iar la capete sunt semafoare. Adesea pe timpul zilei se formează cozi pe ambele sensuri, în condițiile de valori mari de trafic de pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți.
Detonarea și reconstrucția totală din 2018. Restul podului este din 1962
Podul de la Milișăuți a suportat o serie de reparații în anul 2018, când, în urma căderilor masive de precipitații, una dintre pile s-a deplasat, necesitând detonarea și reconstrucția totală a deschiderilor 6 și 7 (ultimele, pe sensul de mers dinspre Suceava spre Milișăuți).
Podul de la Milișăuți a fost construit în anul 1962, are lungimea totală de 206,20 m, fiind prevăzut cu șapte deschideri, o lățime a părții carosabile de 6,30 m și două trotuare pietonale.
Practic, cu excepția zonei reconstruite în 2018, restul podului este din 1962.

Podul de la Milișăuți, avariat grav, dar fără nici o perspectivă concretă de a fi reparat
Podul de la Milișăuți, avariat grav, dar fără nici o perspectivă concretă de a fi reparat
Podul de la Milișăuți, avariat grav, dar fără nici o perspectivă concretă de a fi reparat
Podul de la Milișăuți, avariat grav, dar fără nici o perspectivă concretă de a fi reparat
Podul de la Milișăuți, o problemă acută a traficului la nivel de drumuri naționale
Podul de la Milișăuți, o problemă acută a traficului la nivel de drumuri naționale

Recomandări

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina