Pocăința particulară trebuie integrată în pocăința Bisericii

Postul Mare este cunoscut ca perioadă prin excelență a pocăinței. Aceasta nu este în mod necesar scopul postului, ci este mai degrabă instrumentul prin care omul se pregătește sufletește și trupește să-L primească pe Hristos cel înviat. Pocăința este mijlocul prin care pregătirea pentru Înviere se realizează în cel mai autentic mod. Secularismul din societatea actuală a scindat însă înțelegerea pocăinței de către unele persoane care o consideră fie un simplu act particular, fie un act circumscris total spațiului liturgic. Deși este o schimbare a vieții pe care omul și-o asumă personal și liber, pocăința nu poate fi un act individual, ci, pentru a se realiza într-un mod firesc, ferit de unele devieri spirituale, aceasta are nevoie de o raportare pemanentă la viața comunității eclesiale. Pocăința particulară trebuie integrată în pocăința Bisericii prin participarea la slujbele postului și prin Sfânta Spovedanie, pentru că doar așa credinciosul are garanția că pocăința lui este autentică și durabilă. Slujbele postului ne pun la inimă numeroase modele și dascăli ai pocăinței (Sfânta Maria Egipteanca, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Ioan Scărarul ș.a), care ne învață cum trebuie să facem pocăința într-un mod corect și bineplăcut lui Dumnezeu. Cântările liturgice, de asemenea, ne ajută să adâncim în noi părerea de rău pentru păcate, dorința de unire cu Hristos Domnul și dragostea pentru semeni, pentru a realiza o pocăință comunională și folositoare, nu una egoistă și izolatoare. În mediul urban, este într-adevăr foarte greu ca cineva să poată participa la toate slujbele Postului Mare, însă trebuie făcut un efort de creștere a frecventării și participării la slujbele Bisericii, pentru a aduce pocăința noastră în sânul comunității eclesiale sau în Trupul tainic al lui Hristos.
(Ziarul Lumina)