După îndelungate rugăciuni, Părintele Dumitru Stăniloae a auzit în cuget un glas lăuntric care-i zicea: „Îndrăznește să crezi că te iubesc!”. Credința stă în strânsă legătură cu iubirea și iubirea e strâns legată de credință. Când scade credința, scade și iubirea. Dar și una și cealaltă se nasc și se întrețin prin rugăciune, care este legătura statornică și smerită a sufletului cu Dumnezeu.
Lipsa credinței conduce spre o retragere a prezenței simțite a lui Dumnezeu din lume, favorizând intervenția și impunerea răului, demonicului, în viața oamenilor. Acest lucru se petrece sub ochii noștri, însă omenirea nu se cutremură. Nu a ajuns la înțelepciunea omului „cea de pe urmă”, prin care să vadă că se află la un pas de colapsul generalizat și că trebuie să se întoarcă la Dumnezeu cu pocăință, ca locuitorii cetății Ninive. La Ninive, Domnul S-a milostivit pentru că poporul s-a îngrozit de iminența pedepsei pocăindu-se grabnic, de la împărat până la dobitoacele necuvântătoare, cu plângere, în sac și cenușă. În Sodoma, însă, nu s-a întâmplat așa. Acolo răul prinsese rădăcini atât de adânci, încât nici prezența îngerilor nu i-a cutremurat.
Necredința afișată și cultivată ostentativ de omul contemporan, ca formă de trufie și răzvrătire îndreptată în mod expres împotriva lui Dumnezeu și a Creației Sale, pune viața și existența omului și a planetei în primejdie. Din cauza întunecării minții omenești, spectacolul autodistrugerii – care pare iminent – este alegerea nefericită a omului de astăzi care L-a refuzat în mod absolut iresponsabil și condamnabil pe Dumnezeu, acceptând conlucrarea cu cel rău, care este „ucigaș de oameni dintru început” (Ioan 8, 44).
Omul fără Dumnezeu nu mai poate rămâne om. Omul fără credință „se strică”, nu poate rămâne persoană deplină, după cuvântul nemincinos al Domnului: „Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare” (Matei 5, 13).
Afirmația lui Malraux, potrivit căreia „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”,se dovedește a fi profetică în ceea ce privește starea de apostazie caracteristică vremurilor pe care le trăim. Părintele Rafail Noica a spus că, din punct de vedere tehnologic, omenirea a ajuns la stadiul și capacitatea de a se autodistruge. Dacă studiem profețiile și mărturiile marilor Părinți ai Bisericii, începând cu Sfântul Ioan Teologul și continuând cu toți cei ce s-au pronunțat până în zilele noastre, realizăm că nu mai e de glumit. Părintele Selafiil din Siberia (†2006) spunea că răutatea, desfrâul și erezia au ajuns la refuz, apropiindu-se, după cum vedem astăzi, de apogeu.
Este drept că atotputernicia și atotînțelepciunea lui Dumnezeu nu pot fi îngrădite și puse niciodată în dificultate, de către nimeni. El Se va folosi de orice împrejurări pentru a-i mântui pe oameni. Și tocmai calea aceea o va alege, care limitează răul și puterea lui distructivă. Un mare rol îl joacă, în realitate, și omul în toate acestea. Sfântul Serafim de Sarov spunea: „Dobândește pacea și mii de oameni se vor mântui în jurul tău”.Cei care folosesc televiziunea și de internetul ca arme pentru distrugerea omului nu fac altceva decât să grăbească sfârșitului acestei lumi. De aceea, cel mai puternic mesaj al vremurilor noastre este acela că omenirea trebuie să se întoarcă grabnic la Credință, la Dumnezeu.
Credința înseamnă Dumnezeu, Care este viață, comuniune, frumusețe, iubire, sănătate, speranță. Lipsa Lui înseamnă însingurare, deprimare, nonsens, răutate, boală, apăsare, moarte. Omule de astăzi, de ce îți este atât de greu să te întorci spre Dumnezeu?Trăiește în dreptate, adevăr, bine și frumos cu toți cei din jurul tău: soț, soție, copii, prieteni, cunoscuți și necunoscuți, care așteaptă de la tine încredere, sinceritate, dragoste și dăruire. În timpul vieții noastre trebuie să stăm lângă Crucea Domnului: fie lângă Maica Domnului, Sfântul Ioan Teologul, tâlharul pocăit, femeile mironosițe și ceilalți care I-au rămas credincioși, fie de partea tâlharului batjocoritor, a lui Iuda și a fariseilor răstignitori.Ce vom alege?
Să-l lepădăm pe Iuda din viața noastră, ca să nu avem sfârșitul lui. Tâlharul pocăit este modelul cel mai bun pentru noi, cei care suntem la rândul nostru păcătoși, vrednici de osândă și de chin. Fiind întins pe cruce, s-a pocăit și A CREZUT în Dumnezeu. Ce a făcut el atunci, să facem și noi ACUM. Pentru că și noi suntem tâlhari, trăim în fărădelegi și suntem răstigniți pe crucea încercărilor acestei vieți. Fără a ne schimba viața în mod hotărât, s-ar putea s-o pierdem pe cea veșnică.
Lumea actuală se află în situația paradoxală de a alege între pocăința lui Petru și împietrirea lui Iuda. Întoarcerea la credință presupune, pe lângă salvarea a mii și milioane de suflete, și nebănuite căi de rezolvare a unor probleme care par de nedezlegat, căci peste neputința omenească intervine atotputernicia și atotînțelepciunea lui Dumnezeu. Întoarcerea la Dumnezeu deschide orizonturi și soluții care păreau de neconceput pentru omul necredincios. De aceea, în condițiile cele mai dificile, omul trebuie să aleagă a fi și a rămâne cu orice preț lângă Dumnezeu, Care stăpânește toate cele de sus, cele de jos și cele dedesubt și pe Care nimeni nu-L va putea birui niciodată.
Să fugim de mândrie, trufie, neascultare, păcat, neînfrânare și să alegem smerenia, smerita cugetare, ascultarea, înfrânarea, dăruirea, iertarea, împăcarea, bucuria de a fi cu ceilalți și jertfa din iubire pentru cei dragi! În acest efort al nostru va interveni Harul divin care pe toate „cele neputincioase le întărește, iar pe cele slabe le plinește”.
Să fugim de părtășia cu orice formă de compromis și complicitate cu păcatul, cu răul care se propagă în lume prin toate mijloacele tehnicii și tehnologiilor moderne, pentru că întinează și omoară sufletele pentru care Domnul a plătit cu Sângele Său cel dumnezeiesc preț de răscumpărare!
Să încetăm orice părtășie cu păcatul care clipă de clipă luptă să surpe temelia Adevărului și să rupă de lângă Dumnezeu milioane de suflete!
(Irina Nastasiu, Doxologia)
