Poate nu-i gata de tot

În campionatele din Europa, lupta pentru titlu se dă de regulă între 2-3 echipe, povestea durând de zeci și zeci de ani. Ăsta nu este neapărat un semn de dezechilibru, cum ne place adesea să spunem, dând exemplul Ucrainei cu ale sale Șahtior și Dinamo Kiev. Dar Real și Barcelona ce au? Sau Bayern și Dortmund. Ori tripletele Inter – Milan – Juve sau Liverpool – Machester – Chelsea. Sunt campionatele ăstea mai slabe decât altele numai fiindcă în ele joacă și niște supraputeri? Mă faceți să râd. Lupta acerbă pentru titlu nu generează neapărat valoare dacă în ea sunt angrenate, să zicem, nu 2, ci 7 echipe. Este și situația de la noi, din ultimii 4-5 ani. Zeci de ani la rând ne-am lovit de eternizata luptă Steaua – Dinamo, pentru ca în ultima vreme să constatăm că mai trag la titlu și un Cluj, un Vaslui, Urziceni, Galați, care uneori îl mai și câștigă. Că după aia fie dispar, fie se prăbușesc în anonimat (cazurile Urziceni și Galați) e treaba lor. Poate și de aceea, la startul fiecărui nou campionat, se anunță ca favorite la titlu tot eternele Steaua și Dinamo, două echipe cu vechime considerabilă, deci cu constanță în performanță. Uneori, așteptările se confirmă, măcar una din cele două fiind de regulă în lupta pentru titlu, măcar pentru o vreme. Zic asta cu trimitere directă la Dinamo și titlul care i-a sărit din buzunar tocmai când avea 11 puncte avans. Situația este destul de asemănătoare cu a Stelei de azi, care pusese și ea tot cum atâtea între ea și urmăritoare, ba etala și un joc care nu lăsa loc de dubii: Steaua campioană! Numai că după cele 5 de la Stuttgart i-au mai intrat în ațe și altele 3 de la Brașov, chestie care te trimite cu gândul la alte și alte întâmplări, deloc întâmplătoare, cu echipe românești, de club sau reprezentative. Varianta optimistă ar fi aceea că, la adăpostul fostelor 11 puncte (devenite acum 7) și al locului 1 din grupă în Europa League, Steaua se pregătește pentru bătălia decisivă, cea de la Copenhaga, făcând nițică economie de efort acum, pentru a da maximum atunci, adică joia viitoare. Ceea ce se vede însă pe ecran (oboseală fizică și psihică, lehamite, dezinteres, adică un joc în dorul lelii) pare mai degrabă finalul unui parcurs de excepție transformat în veșnica regulă românească: totul se termină mai repede decât te aștepți și tocmai când te aștepți mai puțin. Sper ca Steaua să nu fie gata de tot. Poate o mai ține-o și la Copenhaga.