În media din România se tot bate-n cap ideea că de vreo 50 de ani echipele noastre se tot străduiesc să înscrie un gol pe Anfield Road, adică la Liverpool. Cei mai curajoși se hazardau, cred că doar până sâmbătă seara, să susțină că acum a sosit momentul ca Steaua să scrie această nouă „pagină de aur” a fotbalului românesc. Numai că sâmbătă, cum ziceam, aceeași Steaua a scris un capitol întreg din serialul de comedie în care tot ea deține de ani buni și rolul principal, e drept că la egalitate deplină cu alți mari comici ai gazonului, Dinamo. Așadar, cu trei zile în urmă, profitând de faptul că meciul de la Urziceni era transmis de o televiziune vizibilă, m-am așternut la privit preconizatul festival de goluri, zicându-mi că după cele 6-7 bucăți marcate pe terenul unei echipe de Champions’ League, la Liverpool va fi o simplă formalitate să-l bage pe primul, ăla din „pagina de aur”, după care, cu puțin noroc, poate mai vin și altele. În fond, Liverpool e doar o echipă de Europa League…
Vă mai spun doar că la pariuri am jucat la „multigol”, mizând pe înscrierea unui număr de goluri între 4 și 6. Mă gândeam că n-o fi chiar 0-6, dar 1-5 mi se părea pe deplin realizabil. Aș zice că mi-a ieșit doar jumătate de pronostic, în sensul că Urziceniul și-a făcut treaba, înscriind porția cu care o creditasem eu. Mai rămân nerezolvate cele 5 ale Stelei, moment din care parcă încep să mă gândesc că la anul vom vorbi despre 51 de ani de când tot visăm la golul de pe Anfield. O soluție de compromis ar putea exista totuși: să ia băieții cu ei în avion, în delegația oficială, niște pănărămi de la emisiunea aia TV de mare impact, aia cu „goale”. Și să le basculeze fix pe Anfield, prilej cu care ne vom putea lăuda că am marcat câteva goale, dacă nu goluri. Problema pluralului nu se pune, cât timp ăla de la „bară” este ori „bări”, ori „beri”, niciodată „bare” în vocabularul fotbalistic, așa că poate nu s-o băga de seamă nici chestia cu goluri și goale. În rest, să ne rugăm până joi ca pe Torres să-l lase ăia pe bancă, așa cum au zis, și să sperăm că n-au avut bani să cumpere și ei vreun Semedo, a cărui senzațională pătrundere printre cei 4 domni care cică alcătuiau apărarea Stelei, mi s-a părut ea însăși o mare realizare tehnico-tactică. Fără discuție însă că ea n-ar fi fost posibilă fără participarea de senzație a celor 4 domni despre care vorbeam și care m-au făcut, de atunci, să văd în Moți un mare fundaș. N-ar putea fi și el transferat, azi-mâine, la Steaua, pentru ca joi, pe Anfield, spectacolul să fie total?
