Cele 114 localități ale județului își pot vota bugetele de venituri și cheltuieli pentru acest an. Asta după ce deliberativul județean întrunit miercuri în ședință ordinară a aprobat repartizarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale. Este vorba de 45,8 milioane de lei cote defalcate din TVA și din impozitul pe venit. Suma reprezintă aproximativ 15% din banii alocați județului Suceava prin Legea bugetului de stat pe 2010. Cea mai mare parte din suma destinată echilibrării bugetelor locale, adică 80% a fost repartizată de Direcția Generală a Finanțelor Publice, în baza unei formule stabilite de lege, iar restul de 20% de către Consiliul Județean. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a ținut să precizeze că la împărțirea banilor s-a avut în vedere un grad mediu de colectare a veniturilor la nivelul localităților, precum și nevoile primăriilor pentru asigurarea funcționării în condiții normale și pentru cofinanțarea unor proiecte de dezvoltare locală. Flutur a recunoscut că repartizarea sumelor va crea și nemulțumiri, însă a dat asigurări că în acest an va mai fi cel puțin o rectificare bugetară pozitivă.
Nemulțumirile au venit din zona consilierilor județeni ai PSD și PNL, care au refuzat să participe la vot cerând amânarea proiectului de hotărâre. Atât liberalul Brîndușel Nichitean, cât și social- democratul Petru Știrbu au anunțat plenul deliberativului județean ca la votul pentru împărțirea banilor pe localități să se considere că PSD-iștii și PNL-iștii nu sunt în sală. Ei s-au arătat nemulțumiți de faptul că proiectul de hotărâre respectiv le-a fost adus la cunoștință cu doar două ore înainte de ședință și nu au avut timp să verifice cum s-a făcut împărțirea sumelor pe localități.