Fără negocieri

PNL nu renunță la nici un post de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava



Președintele Consiliului Județean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, că PNL nu renunță la nici una din cele două funcții de vicepreședinte CJ, în favoarea PSD. Întrebat, ieri, în conferință de presă, dacă are în vedere o reconfigurare a conducerii CJ, în sensul de a schimba un vicepreședinte PNL cu unul din partea PSD pentru a facilita contactele cu echipa guvernamentală, Flutur a răspuns că ”am intrat în CJ pe un vot majoritar al populației județului Suceava și trebuie să ne aducem aminte că alegeri au fost nu doar în decembrie 2016, au fost și în iunie 2016. Cred că trebuie respectat și acel vot din iunie, când populația ne-a trimis să administrăm județul Suceava. De felul meu, nu schimb echipa cu care mă pornesc la drum. Sunt convins că vom găsi soluții, vom discuta cu cei care trebuie să ne aloce resurse, ne vom căuta și singuri, dar nu m-am gândit niciodată să schimb formula cu care am intrat”, a afirmat liderul PNL.
El a mai spus că i-a telefonat președintelui Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, și l-a rugat să aibă în vedere susținerea alocării de fonduri județului Suceava, în special pentru proiectele de infrastructură: ”am avut o discuție telefonică cu domnul președinte Stan și l-am rugat să aibă grijă acolo, când se discută de priorități pentru Suceava și în special de aceste mari proiecte de infrastructură”.
Flutur apreciază că, din punct de vedere politic, ”poți să faci orice demers care este în avantajul partidului tău”, considerând, de asemenea, că, pe termen lung, consecvența aduce succes.
Reamintim că, după alegerile locale din vara anului trecut, PNL deține majoritatea în Consiliul Județean Suceava, cu 21 de mandate, și are întreaga conducere a deliberativului județean, adică funcția de președinte și cele două de vicepreședinte. PSD are 16 mandate.



Recomandări

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului