Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susține că reprezentanții PSD ar trebui să afirme „clar și deschis” dacă nu mai doresc existența USL și dacă sunt mai importante pretențiile PC în actul de guvernare, precizând că nu trebuie lăsate calculele aritmetice sau orgoliile să distrugă Guvernul, informează Mediafax.”Dacă cei din PSD nu mai vor USL și dacă sunt de părere că USL și-a îndeplinit menirea, programul de guvernare și că rolul acesteia s-a încheiat, atunci ar trebui să spună clar și deschis acest lucru în fața cetățenilor care au votat USL, dar și a opiniei publice. Totodată, dacă din punctul de vedere al PSD, pretențiile Partidului Conservator, ale lui Daniel Constantin și Dan Voiculescu sunt mai importante decât actul guvernării și proiectul USL, să o recunoască deschis prin vocile sale autorizate”, susține Pocora într-un comunicat remis MEDIAFAX.Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că în ultimele zile tot mai multe voci din PSD au atras atenția liberalilor că dețin controlul total al Senatului și că alianța electorală de stânga, pe care au creat-o pentru europarlamentare, ar putea asigura guvernarea fără PNL.





