PNL acuză PSD că a trasat sarcini fiecărei filiale să racoleze minimum un parlamentar liberal

PNL acuză PSD că a trasat sarcini fiecărei filiale social-democrate să racoleze cel puțin câte un parlamentar liberal, precizând că aceste informații au fost confirmate de reprezentanți ai PNL care au fost contactați în acest sens, informează Mediafax. „Partidul Național Liberal a luat la cunoștință faptul că PSD a trasat sarcina fiecărei filiale social-democrate din întreaga țară să racoleze minim un parlamentar al PNL. Informațiile sunt confirmate de reprezentanți PNL care au fost contactați în acest sens de către liderii PSD”, se arată într-un comunicat al PNL remis, vineri, agenției MEDIAFAX.În opinia liberalilor, aceste practici sunt „dovada disperării social-democraților”.”PNL condamnă aceste practici și este dezamăgit de faptul că, în 2014, PSD recurge la astfel de metode grosolane, specifice începutului anilor ’90. De asemenea, astfel de încercări sunt dovada clară a disperării social-democraților, care în încercările lor de a destabiliza PNL s-au lovit de credința comună și de atașamentul fiecărui liberal față de partidul pe care-l reprezintă”, se mai arată în comunicat.

Recomandări

Liberalii suceveni către PSD: „Dacă până la alegeri nu dați un semn de deblocare a Autostrăzii Nordului înseamnă că sunteți de rea-credință și ați mințit”

Liberalii îi acuză de ipocrizie pe cei din PSD Suceava: „Ministerul Transporturilor condus de PSD nu a făcut nimic pentru Autostrada Nordului”

Liberalii suceveni către PSD: „Dacă până la alegeri nu dați un semn de deblocare a Autostrăzii Nordului înseamnă că sunteți de rea-credință și ați mințit”

Liberalii suceveni către PSD: „Dacă până la alegeri nu dați un semn de deblocare a Autostrăzii Nordului înseamnă că sunteți de rea-credință și ați mințit”
Liberalii suceveni către PSD: „Dacă până la alegeri nu dați un semn de deblocare a Autostrăzii Nordului înseamnă că sunteți de rea-credință și ați mințit”

Ioan Balan (PNL) îi acuză pe liderii PSD Suceava că îi amenință și șantajează pe primarii liberali să aducă voturi pentru George Simion