La Tribunalul Suceava

Plutonier la Jandarmi, arestat pentru că falsifica documente, încasa banii din amenzi și dădea informații despre controalele colegilor lui



Plutonierul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile
Plutonierul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile

Un plutonier din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava a fost arestat marți seară de Tribunalul Suceava, fiind acuzat de un șir întreg de infracțiuni, în principal că împărțea amenzi în stânga și-n dreapta, iar banii și-i băga în propriul buzunar.
Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, Paul Ciprian Zamă, în vârstă de 30 de ani, din Dolhești, a ajuns în spatele gratiilor pentru 14 infracțiuni de abuz în serviciu, 12 fapte de fals intelectual și o infracțiune de folosire în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii unui folos necuvenit.
Reținut pentru 24 de ore, plutonierul Zamă, care este angajat al subunității de jandarmi de la Dolhasca, a fost dus marți în fața judecătorilor Tribunalului Suceava, fiind arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
Percheziții acasă la jandarm și la sediul Jandarmeriei Dolhasca
Potrivit comunicatului remis de ofițerii anticorupție, ilegalitățile comise de către plutonierul Zamă au fost sesizate chiar de conducerea Jandarmeriei Suceava, în luna aprilie a acestui an, cercetările fiind preluate de DGA Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Suceava.
Joia trecută, anchetatorii au făcut două percheziții domiciliare, una acasă la Paul Ciprian Zamă, cealaltă la locul acestuia de muncă, respectiv la sediul subunității de jandarmi din Dolhasca, de la ambele adrese fiind ridicate bunuri și înscrisuri relevante în cauză.
Conform reprezentanților DGA Suceava, în perioada 2014-2015, plutonierul Zamă „și-a încălcat în mod repetat atribuțiile de serviciu în scopul obținerii atât pentru sine, cât și pentru alții de foloase necuvenite”.
Tânărul jandarm este acuzat că a falsificat înscrisuri din lucrările ce i-au fost repartizate spre soluționare în scopul nesancționării unor contravenții și a măsluit procese verbale de contravenție, urmărind însușirea ilegală a amenzilor aplicate (uneori eliberând chitanțe justificative în fals).
De asemenea, plutonierul Zamă a fost pus sub învinuire și pentru că ar fi divulgat informații despre controalele organelor de poliție și jandarmerie cu privire la acțiuni de combatere a braconajului piscicol pe râul Siret.
Anchetatorii au beneficiat de sprijin în realizarea investigațiilor și din partea lucrătorilor din cadrul structurii centrale a DGA și Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI).
Își făcuse buzunarele „trezorerie”
Anchetatorii susțin că jandarmul Zamă a amendat mai multe persoane din Dolhasca sub diferite pretexte, iar după ce le-a adus la cunoștință că au fost sancționate contravențional, le-a spus că pot să-i dea lui banii de amendă, motivând că are drum la Fălticeni și se duce la Trezorerie să achite el contravențiile.
Numai că, arată ofițerii anticorupție, jandarmul și-a băgat banii în buzunar, iar contravenienților le-a spus tot felul de minciuni, uneori dându-le chipurile chitanțe de la Trezorerie, în realitate chitanțe scrise de mâna lui.
Unora le-a dat avertisment, susțin sursele noastre, însă, profitând de naivitatea acestora, le spunea că au de plătit 100-200 de lei.
Într-un caz, arată anchetatorii, i-ar fi spus unui sătean că trebuia să-și facă plafonul la amenzi și că îi dă o amendă de 100 de lei, din care el plătește jumătate, contravenientul jumătate.
Au ieșit la lumină cazuri de persoane care s-au trezit cu amenzi de plătit, deși în realitate nu au fost amendate de plutonierul Zamă, totul fiind, în scenariul conturat de procurori, falsuri ordinare ale tânărului angajat al Jandarmeriei Suceava.
Jandarmul „model”. Aplana scandalurile din pix și împăca părțile doar pe hârtie
Jandarmul Zamă avea atribuții și pe cercetare penală și primea spre soluționare dosare cu reclamații din sfera de competență a Jandarmeriei, în special agresiuni și fapte de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Una dintre părțile implicate într-un astfel de dosar, un bărbat care avea un conflict cu propriul frate, a aflat de exemplu că plângerea sa a fost soluționată, după ce s-ar fi împăcat cu partea adversă. Numai că reclamantul nu ajunsese la o înțelegere cu fratele său, cu care se afla în continuare într-o stare conflictuală. Mai mult, a rămas cu gura căscată când a văzut o declarație dată în numele său, prin care își cerea scuze de la frate și arăta că nu mai are nici o pretenție de la acesta.
Declarația respectivă a fost trimisă la o expertiză grafologică, constatându-se că scrisul aparține chiar plutonierului Paul Ciprian Zamă.
Nu e singurul caz de acest gen, și alte reclamații de agresiuni fiind „aplanate” tot din pix de tânărul subofițer la jandarmi.
Braconieri de pe Siret, anunțați de controale de „braconierul” în uniformă de jandarm
Una dintre acuzațiile pentru care plutonierul Zamă a ajuns într-o celulă de la subsolul poliției județene este și aceea că tânărul jandarm îi anunța pe braconierii de pe râul Siret, din zona Dolhasca, când erau controale de combatere a braconajului piscicol.
Sursele noastre povestesc despre un astfel de control petrecut chiar luna trecută, când forțe mixte ale Poliției și Jandarmeriei au descins în zona râului Siret, însă nu au găsit nici urmă de braconier.
Iar cel care ar fi dat informația că „vine garda” ar fi fost jandarmul Zamă. Asta, în condițiile în care – se precizează în comunicatul DGA – „chiar el practica acest gen de activitate în perioada de prohibiție, utilizând instrumente interzise la deținere (plase monofilament, harpoane etc.)”.
Numeroși oameni s-au plâns că i-au împrumutat bani jandarmului și nu au mai văzut nici un leu înapoi
Ieri, cercetările continuau la Dolhasca, anchetatorii încercând să stabilească întreaga activitate infracțională a tânărului jandarm.
Din informațiile pe care am reușit să le mai aflăm despre acest caz, plutonierul Zamă este acuzat că ar fi luat și bani împrumut, fără să mai dea înapoi nici un leu.
Și nu sunt unul, doi păgubiți, ci zeci, susțin sursele noastre. Nefiind însă o faptă penală, oamenii au fost îndrumați să se adreseze instanțelor de judecată, în încercarea de a-și recupera datoriile.
Cât despre sumele împrumutate, acestea variau de la 100 de lei la 500 de euro.



Recomandări

Un jandarm condamnat inițial la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu și falsuri a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare

Polițiști și jandarmi, audiați pentru dare de mită, în cazul medicului care încasa bani pentru documente medicale

Jandarmeria, despre ancheta Parchetului: Punem la dispoziția procurorilor toate documentele cerute

Un jandarm trimis în judecată pentru 27 de infracțiuni își acuză superiorii de cel puțin la fel de multe fapte penale