Sezonul regulat al Ligii a III-a s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute, odată cu disputarea meciurilor din etapa a XXII-a. Dintre echipele sucevene, cea mai bună performanță a fost obținută de către nou promovata Bucovina Pojorâta, care a izbutit să se claseze pe locul 6, calificându-se astfel în play-off, acolo unde se va confrunta cu cele mai bune formații din Seria I.
Vineri, în primul meci din această fază a competiției, formația pregătită de Dănuț Mândrilă va avea parte de un meci dificil, pe terenul liderului Petrotub Roman.
Sporting Suceava și Bucovina Rădăuți, celelalte echipe sucevene prezente pe tabloul Seriei I, nu vor avea nici un fel de emoții pe acest final de sezon chiar dacă vor evolua în play-off, întrucât conducerea Federației Române de Fotbal a anunțat că la finalul acestui sezon nu va retrograda nici o formație în Liga a IV-a, intenționându-se creșterea numărului de formații în eșalonul al treilea. La sfârșitul acestei săptămâni, Sporting se va confrunta pe teren propriu cu Aerostar Bacău, iar Bucovina Rădăuți se va deplasa la Piatra Neamț, pentru întâlnirea cu Ceahlăul II Piatra Neamț.
Clasamentul după sezonul regulat:
1. Kosarom Pașcani 20 10 6 4 37-18 36p
2. FCM Dorohoi 20 10 6 4 36-23 36p
3. Petrotub Roman 20 10 5 5 30-20 35p
4. Știința Miroslava 20 11 2 7 29-19 35p
5. Cetatea Târgu Neamț 20 10 5 5 28-21 35p
6. Bucovina Pojorâta 20 9 4 7 27-28 31p
7. CSM Moinești 20 9 1 10 32-34 28p
8. Ceahlăul II 20 7 5 8 28-31 26p
9. Sporting Suceava 20 4 4 12 20-43 16p
10. Bucovina Rădăuți 20 3 6 11 16-34 15p
11. Aerostar Bacău 20 4 2 14 14-26 14p
Clasament play-off
1. Petrotub Roman 10 5 3 2 13-8 18
2. FCM Dorohoi 10 4 5 1 18-8 17
3. Știința Miroslava 10 4 1 5 13-11 13
4. Kosarom Pașcani 10 3 4 3 12-11 13
5. Cetatea Târgu Neamț 10 3 2 5 8-16 11
6. Bucovina Pojorâta 10 3 1 6 8-18 10
Clasament play-out
1. CSM Moinești 8 6 0 2 16-9 18
2. Ceahlăul II Piatra Neamț 8 3 3 2 9-10 12
3. Sporting Suceava 8 3 1 4 11-12 10
4. Aerostar Bacău 8 3 0 5 8-7 9
5. Bucovina Rădăuți 8 2 2 4 10-16 8