Ministerul Transporturilor modifică termenul pentru încasarea banilor din privatizarea CFR Marfă la cel mult zece zile de la acordul autorităților de concurență, pentru a evita situația în care procesul să fie anulat în urma unei decizii a respectivei instituții.
„Este o propunere de modificare pe care am trecut-o în hotărârea de guvern pentru că nu ne permitem să ne jucăm, să facem privatizarea și după aia cineva să mi-o anuleze. Așa ceva nu cred că ar fi benefic pentru nimeni. În momentul în care am lansat procedura de privatizare, nu ne permitea legea să anticipăm că cineva ar putea să facă o concentrare economică. Concentrarea economică se stabilește doar în urma existenței ei de fapt, și fiecare tip de concentrare economică este tratat altfel de către Consiliul Concurenței și implicit de DG Competition, așa încât pentru a nu ne juca, că azi e privatizată, mâine nu-i privatizată, vom propune Guvernului ca privatizarea efectivă, adică încasarea banilor – pentru că din acel moment privatizarea este finalizată – să fie la maxim zece zile după ce avem acordul (final, n.r.) din partea Consiliului Concurenței. (…) Eu l-am rugat pe președintele Consiliului Concurenței să încerce să grăbească cât mai mult luarea unei decizii, mai mult de atât nu am ce face”, a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Contractul ar putea fi semnat joia viitoare, a arătat oficialul, care a precizat că a redactat documentul și l-a trimis spre avizare săptămâna trecută.
„Dacă Consiliul Concurenței sau alte instutuții ale statului ne vor spune că nu se poate adjudeca licitația, bineînțeles că ea va trebui anulată și bineînțeles că banii vor fi returnați celui care i-a dat, pentru că nu e vina lui. Eu sper din toată inima să nu se întâmple acest lucru”, a adăugat ministrul.
Potrivit proiectului de HG pentru aprobarea elementelor principale ale contractului de vânzare-cumpărare, prin derogare de la Strategia de privatizare a CFR Marfă, transferul dreptului de proprietatea asupra acțiunilor de vânzare și plata integrală a prețului de cumpărare vor avea loc în termen de cel mult zece zile lucrătoare de la data la care toate condițiile suspensive prevăzute în contract, inclusiv aprobarea tranzacției de către autoritățile de concurență competente, sunt îndeplinite.
În strategia de privatizare, aprobată prin HG 46/2013, se prevedea că termenul de plată a acțiunilor este negociabil, dar nu poate depăși 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a condițiilor principale ale contractului de privatizare.
Grup Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câștigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preț de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acțiuni și asumându-și investiții de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiții de mediu.
În anexa proiectului de aprobare a elementelor principale ale contractului se arată că prețul de cumpărare a pachetului de acțiuni este de 904,98 milioane lei. Plata integrală va consta în încasarea de către cumpărător a sumei de 10 milioane euro, constituită de cumpărător cu titlu de garanție de participare, a 90,49 milioane lei reprezentând fondurile dintr-un cont escrow și diferența de preț până la concurența prețului de cumpărare oferit.