Progres

Planul urbanistic zonal pentru campusul universitar de la Moara, avizat



Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al noului campus al Universității Ștefan cel Mare Suceava, care se va construi în comuna Moara, a fost avizat favorabil, ieri, de plenul Consiliului Județean. În unanimitate, consilierii județeni au adoptat punctul de vedere al Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism de pe lângă CJ și au avizat proiectul. Campusul se va întinde pe o suprafață de 30 de hectare, la ieșirea din Suceava, spre comuna Moara. Pe acest teren universitatea intenționează să construiască o bază sportivă pentru fotbal, un bazin de înot de dimensiuni olimpice, o sală polivalentă, un complex dendrologic, care va conține sere, grădină botanică și un parc dendrologic. Campusul va mai avea o casă de cultură pentru studenți, un centru de restaurare și un muzeu, laboratoare, o bibliotecă universitară, două cămine studențești a 300 locuri fiecare, un bloc de apartamente tip ANL, destinat universitarilor tineri și o cantină tip restaurant cu 200 de locuri pe serie.
Valoarea investiției se ridică la câteva zeci de milioane de euro și are la bază un proiect realizat de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București. Anul trecut s-au investit 10 milioane euro, 80 la sută din sumă fiind alocată de Ministerul Educației, Tineretului și Cercetării și 20 la sută din veniturile proprii ale universității.
Noul campus universitar va fi construit după toate rigorile instituțiilor similare occidentale, pornind de la dotări până la spațiul de învățământ ce revine unui student. Astfel, 30 de hectare pentru 11.000 de studenți ai universității, din cele nouă facultăți, înseamnă aproximativ 23 de mp/student. Acum, la spații de învățământ, universitatea din Suceava alocă circa 2 mp/student, față de un necesar de 5 mp/student. Terenul pe care va fi ridicat campusul a fost transferat din administrarea Academiei de Științe Agricole, în cea a Universității Ștefan cel Mare.



Recomandări