Plantele verii – Isopul

Hyssopus officinalis este un subarbust peren, sub formă de tufă lemnoasă la bază și erbacee în partea superioară. Provine din ținuturile Mării Mediterane, Caucaz și Orientul Mijlociu. Iudeii antici o considerau plantă sacră: „spăla-mă-voi cu isop și de toate voi fi curățit”, spunea legendarul rege David.
În Evul Mediu a fost intens cultivată în grădinile mănăstirești și utilizată în tratamente pentru lepră, boli de ficat și plămâni.
Când și cum se recoltează?
Florile mici, albastre-violacee, apar în vârful tulpinilor, din luna iulie și până în septembrie. În scopuri terapeutice se utilizează doar partea aeriană nelignificată, cu frunze și flori. Recoltarea se face la începutul înfloririi, pe vreme însorită. Se usucă, obligatoriu, la umbră.
Conținut chimic și proprietăți
Planta conține substanțe amare (hisopină), glicozide flavonice (hesperidină), tanin, saponine, compuși sterolici, acizi organici, glucide, lipide, proteine, săruri minerale și uleiuri eterice. Datorită conținutului chimic complex, isopul intră în alcătuirea renumitului „ceai elvețian”, care însumează 17 plante. Preparatele din isop sînt tonice, astringente, antispasmodice (asupra musculaturii netede), carminative, stomahice, vermifuge. Isopul este foarte bun expectorant, bronhodilatator, antiseptic pulmonar, sudorific, diuretic și fluidizant al mucoasei bronșice. Are calități diaforetice și sedative asupra sistemului nervos central și al centrilor respiratorii. Este hipotensiv și vasodilatator arterial, depurativ (curăță sângele), antireumatic, cicatrizant, antiseptic și antiinflamator extern.
Acțiuni terapeutice
Isopul este indicat în boli digestive (dispepsie, colici, pirozis, infecții și viermi intestinali), afecțiuni hepatice (icter, infiltrarea grasă a ficatului) și dischinezie biliară. Combate anemia și stimulează pofta de mâncare (datorită hisopinei). Are efecte miraculoase în tratarea afecțiunilor căilor respiratorii (bronșite acute și cronice, astm bronșic, astmul umed al bătrînilor, gripă, guturai, faringită, laringită sau răgușeală, traheită, pleurezie, angină). Ușurează expectorația, transpirația și asanarea bronhiilor încărcate. În afecțiunile cardiovasculare reduce hipertensiunea prin dilatarea arterelor (datorită hesperidinei). Are efect în insuficiența renală, în boli genitale (dismenoree, amenoree, leucoree), diabet zaharat, reumatism cronic și gută. Este contraindicat persoanelor nervoase și bolnavilor de epilepsie. Aplicat extern, este un remediu excelent în tratarea bolilor dermatologice.
Forme de utilizare
Pentru uz intern se poate prepara o infuzie din 2 lingurițe plantă uscată la 200 ml apă. Se îndulcește cu miere și se beau 3 ceaiuri pe zi, după mese. Cura durează maximum 2-3 săptămâni și are efecte deosebite în bolile respiratorii. Se mai pot face și inhalații sau gargarisme cu infuzie călduță.
Pentru tulburări gastro-intestinale este recomandată o tinctură din 10 g isop și 10 g frunze de mentă la 200 ml alcool de 70 grade. Se lasă la macerat 3 săptămâni, apoi se iau câte 10-20 de picături, într-un pahar cu apă, după mese.
Decoctul din 3 lingurițe plantă uscată la 200 ml apă se folosește pentru cataplasme pe răni, ulcerații, vânătăi, contuzii, echimoze, pleoape cu cearcăne, tenuri obosite și ridate. Infuzia concentrată (100 g plantă la 1 l apă) se folosește pentru comprese cu efecte cicatrizante și antiseptice în diferite boli de piele (plăgi infectate, arsuri cutanate, ulcere varicoase).
Sursa: www.evenimentul.ro