Garda de Mediu

Plângere penală pentru cantități mari de gunoaie aruncate și îngropate la Verești



Plângere penală pentru cantități mari de gunoaie aruncate și îngropate la Verești
Plângere penală pentru cantități mari de gunoaie aruncate și îngropate la Verești

Comisarii de la Garda de Mediu Suceava au efectuat un control în teren, luni, pe teritoriul comunei Verești, mai precis în extravilanul satului Corocăiești, unde au constatat că sunt eliminate cantități de deșeuri inerte provenite din demolări, plus deșeuri vegetale, menajere și reciclabile pe spații neautorizate.
Și mai grav, în zonă s-au identificat urme ale utilizării unui utilaj la nivelarea terenului, ceea ce aduce suspiciuni de îngropare a deșeurilor în acea zonă.
Garda de Mediu a anunțat că, în baza prevederilor OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor, a înaintat o plângere penală in rem către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Ca măsură complementară obligatorie s-au stabilit măsuri în sarcina Primăriei Verești, de salubrizare a amplasamentului cu valorificarea/eliminarea deșeurilor la operatorul de salubritate cu care unitatea publică locală a încheiat contract de prestări servicii.



Recomandări

Gunoaiele încă tronează prin județ și pentru că amenzile sunt relativ mici, se achită de la bugetele locale, iar uneori au fost anulate de instanță