Să vezi și să nu crezi!

PIXUL SI PLISCUL



Ultimii deținuți din lotul Ilașcu au fost, în sfârșit, eliberați. Firesc, presa română a salutat în unanimitate evenimentul. La fel de firesc s-a propus decorarea cu „Steaua României”.Și mă-ntreb dacă se știe până la capăt despre ce-i vorba în propoziție. Dacă nu cumva se repetă scenariul din anii ’50, când toată suflarea românească a semnat apelul prin care se cerea eliberarea „luptătorilor pentru pace” Iulius și Ethel Rosenberg, fără să fi existat vreo boabă de informație, că „pacifiștii” trimeseseră la Moscova planurile bombei atomice americane… Desigur, nu-i nici o similitudine între cele două situații; doar lipsa generală de informare ar fi cam aceeași. Și-i păcat. Avem o anume naivitate patriotardă în virtutea căreia luăm în brațe îndemnul „crede și nu cerceta” ori de câte ori este atinsă tema românității Basarabiei. Probabil că așa se explică rezoluția fostului congres PAC de la Timișoara, în care se cerea eliberarea deținuților de la Tiraspol, întemnițați „numai pentru opțiunea lor de a se considera români.” Numai? Hai să fim serioși! Astfel pusă chestiunea, nu face decât să jignească și să minimalizeze lupta celor șase basarabeni, care nu și-au slujit crezul semnând proteste colective, perorând la seminarii și lipind afișe, ci cu arma în mână, (poate chiar) împușcând inamici. Ilașcu era președintele Frontului Popular din Tiraspol în timpul – aici e aici – războiului de la Nistru. La vreme de război altele-s legile și cu totul altfel se cântăresc responsabilitățile. Cel împușcat, ucraineanul Ostapenko, era autorul a zeci și zeci de omucideri. Ținta: românii basarabeni. Își merita pedeapsa cu vârf și îndesat; dacă cei din grupul Ilașcu au apăsat trăgaciul, au curățat pământul de un ticălos sanguinar aflat în solda veneticului Smirnov. Numai că „justiția” tiraspoleană n-a izbutit niciodată să administreze probe convingătoare în sprijinul acuzelor, rechizitoriul procurorului (140 de pagini!) fiind mai degrabă preocupat de legitimarea secesiunii nistrene decât de demonstrarea vinovăției celor din oribila cușcă. S-a încercat și implicarea României, uzându-se de cel mai ridicol „argument” cu putință: luneta puștii lui Ilașcu era inscripționată cu litere latine! (Carabina Carcano cu care a fost împușcat Kennedy ar demonstra implicarea Italiei în complot? Puștile mele de vânătoare sunt gravate cu litere rusești; dacă l-aș ochi pe Băsescu, înseamnă că m-a trimis Putin?) Am izbutit să fiu prezent la ultimele faze ale „procesului” de la Tiraspol. Ca să ajung în sală a trebuit să trec printre două rânduri de babe (rusoaice) care m-au acoperit cu scuipat. Deliberările au fost, juridic vorbind, jalnice: nici urmă de expertize și reconstituiri, la percheziția domiciliară cică s-au găsit arme și explozivi… în absența martorilor, dar și a împricinaților și, culmea, principalul cap de acuzare era… „terorism împotriva Uniunii Sovietice!” Când s-a rostit sentința, judecătoarea Ivanova s-a înveșmântat în negru: așa a văzut ea în filme că se cade în cazul condamnărilor la moarte… Nu știu dacă Ilașcu & comp. l-au împușcat pe Ostapenko. Dvs. credeți ce vreți. Dacă au făcut-o, aveau toată îndreptățirea: era război. Mai departe, se intră pe tărâmul fantasticului, fiindcă „justiția” nistreană era (și este), de jure, inexistentă, iar „statul” Prednistrovie nu-l recunoaște nimeni. Ispășirea condamnării rămâne o palmă pe obrazul comunității internaționale, care n-a izbutit să se impună în fața unui abuz ordinar. Iar noi ne aflăm în fața unei categorii de implicare politică dusă până în marginea eroismului. Am cam uitat-o: liderii noștri își afirmă patriotismul doar cu pixul și cu pliscul. Lupta cu arma în mână mai viețuiește în filme și-n cărți. Basarabenii au cutezat-o. Cinste lor! O să mi-l amintesc mereu pe condamnatul la moarte Ilașcu rostindu-și răspicat crezul: „Vă iubesc, popor român!”



Recomandări

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate
La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate