Pivniceru: Noul Cod de Procedură Civilă ar putea intra în vigoare la 1 februarie



Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că noul Cod de Procedură Civilă ar putea intra în vigoare la 1 februarie, afirmând că a aflat că „atât Președinția, cât și Parlamentul vor depune toate eforturile astfel încât procedura să fie finalizată” până la acea dată.
Mona Pivniceru a declarat că noul Cod de Procedură Civilă ar putea intra în vigoare la 1 februarie dacă până la acea dată „legea care ar permite intrarea fără convulsii a codului în vigoare poate fi adoptată”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pivniceru a explicat că, inițial, Codul de Procedură Civilă a fost suspendat ca aplicare până la 1 februarie anul acesta, iar pentru ca noul cod să intre în vigoare la această dată ministerul a făcut un pachet legislativ care se chema „Propuneri legislative de degrevare a instanțelor de anumite cauze”, pachet legislativ în care s-au suspendat de la aplicare anumite dispoziții ale noului Cod de Procedură Civilă pentru imposibilitatea aplicării lor.
„Legea a fost întoarsă de la Președinție la Parlament. E adevărat că e o chestiune procedurală, iar noi am luat în calcul posibilitatea de reamânare a acestui cod, având în vedere timpul scurs până la data intrării în vigoare și procedurile parlamentare care ar trebui să se desfășoare în acest interval, inclusiv promulgarea legii de către președinte. Am aflat că atât Președinția, cât și Parlamentul vor depune toate eforturile, așa încât procedura să fie finalizată la 1 februarie, ceea ce ar însemna că nu ar mai fi necesară reamânarea codului, din moment ce la 1 februarie legea care ar permite intrarea fără convulsii a codului în vigoare poate fi adoptată. Ar putea fi 1 februarie”, a afirmat Pivniceru.
Ministrul Justiție a adăugat că noul Cod de Procedură Civilă are toate șansele să intre în vigoare la termen deoarece „s-au mobilizat și Parlamentul și Președinția pentru a face posibilă intrarea în vigoare”.
Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, participă, vineri, la Alba Iulia, la o întâlnire cu procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel Alba-Iulia, Brașov, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, Târgu-Mureș și cu prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunalele din raza acestor curți.
Ministrul Justiției, Mona Pivniceru, anunța, marți, că intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă se va amâna de la 1 februarie la 1 iulie, pentru ca sistemul judiciar să fie operațional.
„Sunt mari discuții (pentru amânarea Codului de procedură civilă, n.r.), pentru că legea privind degrevarea instanțelor care ar fi permis intrarea în vigoare a Codului de la 1 februarie este în Parlament, retrimisă de președinte. Retrimiterea a fost făcută pe o chetiune de procedură parlamentară care viza Camera care ar fi trebuit să fie sesizată (…) Luând în calcul acest periplu parlamentar, soluția cea mai bună ar fi amânarea intrării în vigoare a Codului, pentru ca sistemul să fie operațional”, spunea Mona Pivniceru.