ECHIPA NAȚIONALĂ

Pițurcă nu se îmbată cu apă rece după turneul din Cipru



Pițurcă nu se îmbată cu apă rece după turneul din Cipru
Pițurcă nu se îmbată cu apă rece după turneul din Cipru

Selecționerul României, Victor Pițurcă, a declarat că victoria obținută de „tricolori” miercuri, în meciul amical cu reprezentativa Sloveniei, scor 2-0, nu este importantă, deoarece echipa pregătită de Branko Oblak va fi mult mai periculoasă în meciurile din grupa G de calificare la Euro-2008. „Pentru mine este important că am testat diferite variante de joc. Victoria nu este importantă, deoarece în meciurile de calificare Slovenia va fi o un adversar mult mai periculos”, a spus Pițurcă, citat de site-ul oficial al Federației Slovene de Fotbal (NZS). Selecționerul Branko Oblak a afirmat că jucătorii care evoluează în campionatul Sloveniei au arătat mai multe decât stranierii. „A fost doar un joc amical. În repriza a doua am jucat de la egal la egal, dar dezastrul a fost completat de acel autogol nefericit”, a comentat Oblak.
Echipa României a învins, în cadrul turneului amical din Cipru, cu scorul de 2-0 naționala Sloveniei (Mazilu, Pecnik – autogol), după ce cu o zi înainte trecuse de Armenia cu același scor, goluri Maftei și Cociș. România și Slovenia fac parte din grupa G de calificare la Euro-2008, alături de Olanda, Bulgaria, Belarus, Albania și Luxemburg și se vor întâlni pe 2 și 6 iunie 2007.



Recomandări