Antrenorul Victor Pițurcă a declarat, marți, după întâlnirea cu președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, că „în principiu” a acceptat funcția de selecționer al echipei naționale și că discuțiile cu șeful FRF vor fi finalizate miercuri.
„Am avut o discuție cu președintele și în general lucrurile sunt în regulă. Mâine dimineață, vom mai avea o nouă întâlnire ca să finalizăm discuțiile de astăzi. În principiu am acceptat. Nu a fost grea această decizie, pentru că mi-am dorit să revin la echipa națională”, a declarat Pițurcă la ieșirea de la Casa Fotbalului.
Luni, președintele FRF, Mircea Sandu, declarase că, în urma refuzului lui Gheorghe Hagi, federația va începe negocierile cu Victor Pițurcă pentru preluarea postului de selecționer.
Pițurcă îl va înlocui la prima reprezentativă pe Răzvan Lucescu, care a renunțat la funcție, la 4 iunie, după meciul România – Bosnia-Herțegovina, scor 3-0, din preliminariile Euro-2012.
Semnează astăzi pentru patru ani și cinci luni
FRF a anunțat că discuțiile între președintele Mircea Sandu și antrenorul Victor Pițurcă, în vederea preluării naționalei României, vor fi finalizate azi, când este prevăzută o conferință de presă la Casa Fotbalului, la ora 13.00.
Mircea Sandu a avut o discuție de aproximativ o oră și jumătate cu Victor Pițurcă, vizând „oferta făcută acestuia din urmă de a prelua funcția de selecționer al echipei naționale a României pentru un mandat de patru ani și cinci luni, începând de la 1 iulie 2011 până la 30 noiembrie 2015”.
„Această din urmă dată este legată de încheierea jocurilor din cadrul play-off-ului EURO 2016, obiectivul principal prezentat domnului Pițurcă fiind acela de a califica echipa reprezentativă la turneul final al Campionatului European de peste cinci ani, care va fi găzduit de Franța. În cadrul discuției au fost analizate multiplele aspecte ale proiectului, incluzând componența staff-ului tehnic al echipei naționale, reformarea pe parcurs a Comisiei Tehnice etc. Discuțiile dintre domnii Mircea Sandu și Victor Pițurcă vor fi finalizate mâine, 15 iunie, prevăzându-se organizarea unei conferințe de presă, la Casa Fotbalului, în jurul orei 13.00”, a anunțat FRF.