Pițurcă a chemat opt stranieri pentru turneul din Iran



Selecționerul Victor Pițurcă a anunțat, vineri, că opt jucători legitimați la cluburile din străinătate au fost convocați pentru meciurile din cadrul turneului „LG Cup”, care se va desfășura în perioada 11-13 noiembrie, în Iran, informează site-ul FRF. Cei opt stranieri convocați sunt: Bogdan Lobonț (Ajax Amsterdam) – portar; Flavius Stoican, Răzvan Raț (amândoi, Șahtior Donețk), Adrian Iencsi (Spartak Moscova), Cristian Chivu (AS Roma) – fundași; Răzvan Cociș (Șerif Tiraspol), Laurențiu Roșu (Recreativo Huelva) – mijlocași; Adrian Mutu (Juventus Torino) – atacant. Reunirea lotului va avea loc pe 7 noiembrie, la ora 12.00, la Centrul Național și Academia de Fotbal Mogoșoaia.
La această întrecere vor fi prezente patru reprezentative: Iran, Paraguay, Togo (toate calificate la turneul final al Cupei Mondiale-2006) și România. Pe 11 octombrie, se vor disputa două meciuri, în urma unei trageri la sorți, urmând ca pe 13 noiembrie să aibă loc finala mică, între echipele învinse în prima zi, și finala mare, între cele două selecționate învingătoare în primele meciuri.