Nu o să mă entuziasmez din cale afară pentru calificarea Stelei, din simplul motiv că ea era previzibilă. Cînd un premiant își mai adaugă o notă mare în catalog, acest lucru ține de firesc. Mai multă satisfacție poate aduce corigentul care reușește să treacă în ultimul moment clasa. Iar la examenul de integrare europeană Dinamo pică de ani buni. Aseară își va fi jucat ultima șansă, din postura de lanternă a grupei. Victoria i-ar asigura depășirea rușilor în clasament, iar un punct în ultimul meci cu Marseille, probabil deja calificată, nu e o utopie. În ultima etapă Levski și Heerenveen joacă între ele și obligatoriu una dintre ele va părăsi competiția. Rămîne ca prin forțele sale Dinamo să provoace eliminarea moscoviților.
Să nu-i uităm nici pe rapidiști care se simt mai bine pe drumuri europene. În final, că vom ieși cu două sau trei echipe în primăvară, toate și-au adus prinosul de puncte și iată-ne cu posibilitatea de a înscrie două echipe în Liga Campionilor. Nici acest lucru nu mă entuziasmează peste măsură, accesul dincolo de fazele preliminarii fiindu-ne aproape sigur prohibit. Ceea ce mă bucură este eliberarea unui alt loc pentru Cupa UEFA, care sper că va fi ocupat de o echipă provincială. Am văzut deja la Cluj ce emulație poate crea un parcurs european.
Revenind la meciul de miercuri, Rădoi ne-a arătat că este copt nu numai ca vîrstă pentru un transfer la o echipă mare din Europa. Orice tergiversare, cumulată și cu embargoul de la echipa națională, poate duce la o plafonare, așa cum s-a întîmplat cu Florentin Dumitru. Iar dacă Pițurcă va continua de-a surda cu ambițiile sale, înseamnă că și-a meritat soarta și cînd a fost ejectat mandatul trecut din postul de selecționer. Se tot repetă că atunci i s-a întîmplat o mare nedreptate. Mi se pare simplistă această abordare, fiindcă degeaba obții succese dacă nu știi să le gestionezi, punîndu-ți cei mai reprezentativi jucători în cap, asta pe lîngă suporteri și presă, amintiți-vă! Iar meritul lui Pițurcă la acea ultimă calificare este umflat artificial. Nu uitați că România, mulțumită performanțelor anterioare lui Pițurcă, era cap de serie într-o grupă care nu speria pe nimeni. Iar singurul rezultat cu adevărat mare a fost victoria din Portugalia obținută cu aceeași doză de noroc pe care a avut-o cînd a înscris gol cu ceafa. Atunci arbitrul din teren nu i-a permis să se bucure de pleașcă, în timp ce apoi arbitrul care este soarta i-a luat înapoi ceea ce-i dăruise cu generozitate, la turneul final mergînd alt selecționer. Cum bine scria cineva deunăzi, Pițurcă rămîne un antrenor din stirpea celor instinctuali. A reușit cu Cociș și Mazilu, dar a dat greș cu Petre Marin sau Pompiliu Stoica. Dar chiar și așa, cu una caldă și alta rece, măcar să ne scutească de aceste apucături de mic Dumnezeu. Tot din cauza obtuzității antrenorului Dobrin n-a jucat la singurul mondial al generației sale, asta nu vi se pare o nedreptate strigătoare la cer? Și atunci, vă întreb, nu era mai bine cu Gîscanul în teren și cu Angelo Niculescu în Cișmigiu?!
