Poliția de Frontieră

Pistol și muniție descoperite în Vama Siret

Pistolul descoperit de echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret
Pistolul descoperit de echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret

Un sucevean va fi cercetat penal, după ce echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret a descoperit, în mașina cu care intrase în țară, o armă și mai multe cartușe.
Potrivit comunicatului primit de la Poliția de Frontieră, joia trecută, pe sensul de intrare din PTF Siret s-a prezentat un cetățean în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în județul Suceava, la volanul unui autoturism înmatriculat în România. În baza unei analize de risc, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamal a efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a descoperit, în spațiul de depozitare aflat sub scaunul pasagerului din dreapta-față, un pistol din categoria armelor neletale, marca Walther, pistol prevăzut cu un încărcător și cu cinci cartușe. Chiar dacă suceveanul a declarat că nu avea cunoștință că trebuia să le declare la intrarea în țară, arma neletală și muniția au fost reținute în vederea confiscării și au fost predate către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava în vederea expertizării. În aceste condiții, ca urmare a nerespectării prevederilor regimului armelor și munițiilor, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, polițiștii de frontieră i-au întocmit suceveanului acte premergătoare începerii urmăririi penale.

Recomandări

Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră