Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava avertizează despre riscurile majore la care se expun persoanele care găsesc muniție neexplodată din timpul celor două războaie mondiale și, în loc să anunțe autoritățile, o duc și o depozitează la domiciliile lor.
Zilele trecute, echipa pirotehnică a ISU s-a deplasat la Valea Putnei, comuna Pojorâta, unde un localnic a descoperit pe malul unui pârâu ce traversează proprietatea sa un obiect care i s-a părut că seamănă cu un proiectil. Pirotehniștii au stabilit că era vorba într-adevăr de un proiectil exploziv, calibrul 76 de milimetri, provenind din al Doilea Război Mondial, echipat cu focos și în perfectă stare de funcționare.
În timp ce proiectilul era depozitat în lada cu nisip din dotarea autospecialei pirotehnice, localnicul care l-a descoperit și-a amintit că mai avea un alt element asemănător într-un atelier din gospodărie, pe care l-a găsit lângă groapa ecologică a comunei Pojorâta, în Pasul Mestecăniș, unde deține o proprietate care se învecinează cu acel teren.
Pe teritoriul comunei Pojorâta, în anul 2013 s-au desfășurat nu mai puțin de 11 misiuni pirotehnice, în urma cărora specialiștii ISU au asanat 651 de elemente de muniție, care au fost distruse ulterior într-un poligon autorizat.
„Din informațiile deținute, în această zonă ar mai exista și alte cazuri în care localnicii au găsit și nu au declarat elemente de muniție, pe care le-au dus în gospodăriile proprii, expunându-se astfel la un pericol major”, avertizează pirotehniștii ISU Suceava, precizând că în cazul descoperirii unor elemente de muniție cetățenii trebuie să anunțe imediat autoritățile, fiind interzise atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață, demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente, joaca unor copii cu diferite elemente de muniție, ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe.
„Se vor anunța imediat autoritățile locale sau Inspectoratul pentru Situații de Urgență prin numărul unic de urgență 112, la descoperirea sau luarea la cunoștință despre existența muniției neexplodate”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.
(imagini din misiunea pirotehniștilor pe www.monitorultv.ro)