Pink a fost operată la vezica biliară



Cântăreața americană Pink, diagnosticată cu calculi la vezica biliară, a fost operată cu succes în urmă cu câteva zile într-o clinică din Los Angeles.
Artista americană a fost internată în acea clinică săptămâna trecută, după ce acuzase dureri puternice în zona stomacului, informează contactmusic.com.
Pink a primit inițial diagnosticul de gastroenterită virală și a postat o fotografie pe Twitter în care putea fi văzută odihnindu-se pe un pat de spital și cu o sondă intravenoasă conectată la unul dintre brațe.
În prezent, artista a fost externată și își petrece convalescența în vila ei din Los Angeles.
Această problemă medicală a împiedicat-o pe cântăreață să susțină un recital la o petrecere organizată pentru a susține campania președintelui Barack Obama, miercuri seară. Din același motiv, cântăreața a sărbătorit prima aniversare a fiicei sale, Willow, în spital.
Fotografia o prezintă pe artistă zâmbind și sorbind dintr-un pahar cu ajutorul unui pai.
Pe numele său adevărat Alecia Moore, Pink, în vârstă de 32 de ani, cunoscută a fi o militantă pentru drepturile animalelor, a vândut aproximativ 40 de milioane de copii ale celor patru albume ale sale și a fost recompensată cu trei premii Grammy.
Recunoscută pentru stilul îndrăzneț în care se îmbracă și pentru sound-ul puternic, Pink a lansat primul album la vârsta de 18 ani. Intitulat „Can’t Take Me Home”, acesta a fost un material cu influențe R&B. Următorul album de studio, „M!ssundaztood”, a beneficiat de ceva mai multe influențe rock și a fost lansat în 2001, fiind până în prezent cel mai bine vândut material al său. Acesta a cuprins piese precum „Get The Party Started”, „Don’t Let Me Get Me”, „Just Like A Pill” și „Family Portrait”.