Pilotul Adrian Iovan ar fi cerut amânarea zborului, după ce s-ar fi identificat probleme la inspecția tehnică



Adrian Iovan ar fi cerut amânarea zborului de luni, după ce ar fi fost identificate unele probleme, la inspecția tehnică a aeronavei, însă medicii au fost de acord să plece spre Oradea, pentru că transplantul era urgent, pilotul spunând: „Măcar să trecem de zona muntoasă”, susțin surse medicale, informează Mediafax.Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că Adrian Iovan ar fi cerut o amânare a zborului de la București la Oradea, pe motiv că la inspecția tehnică ar fi fost sesizate unele probleme. Cu toate acestea, medicii ar fi fost cu toții de acord să se urce în aparatul de zbor, în condițiile în care transplantul trebuia făcut de urgență.În aceste condiții, pilotul Adrian Iovan ar fi spus: „Măcar să trecem de zona muntoasă”.Pilotul Adrian Iovan și Aurelia Ion, studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din București, și-au pierdut viața după ce avionul de mici dimensiuni, de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forțat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița județelor Cluj și Alba. În aeronavă se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor -, studenta Aurelia Ion și doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu.Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.Epava avionului și victimele au fost găsite de un pădurar, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munți Apuseni și localnici. În zona unde a aterizat forțat avionul a fost trimis și un elicopter de la SMURD Mureș, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceții.



Recomandări