Mă distrează foarte tare când văd prin presă imagini idilice ale vieții culturale din România, unde artiștii sunt prezentați ca niște ființe astrale de-o mare puritate, desprinse cu totul de banalitatea celor lumești. În realitate, lumea artistică e la fel de coruptă și murdară ca restul sectoarelor din România: fonduri financiare împărțite clientelar, funcții de conducere căpătate pe criterii politice, nepotism, favorizarea infractorilor culturali etc.
Pe de altă parte, nu trebuie să credem că pila artistică, bunăoară, e o sculă de uz practic ce-și trăiește abia acum gloria, grație unor mânuitori versați de dată recentă. Nu-i nici pe departe așa: pila în artă are o istorie mai impresionantă chiar decât țeapa neînfricatului voievod Vlad. Pe acest pământ spălat de sângele și cerneala străbunilor, pilele au trudit mereu în trei schimburi, fără ca zimții să li se tocească măcar cu un milimetru. Și, ca să nu par că vorbesc și eu ca proasta-n târg, o să dau un exemplu major.
Din pricina viciului meu de-a scotoci prin hârțoage, am descoperit nu demult o scrisoare interbelică trimisă de Sadoveanu lui Caton Theodorian, membru al consiliului de lectură al Teatrului Național din București. Cu mâna lui, Sadoveanu – supranumit, cum tot elevul știe, „Ceahlăul literaturii române” – monta o pilă cam de neam prost unui cuconet, la care nu-i greu de dedus ce interes avea, fiindcă ceahlăul era nu numai ceahlău, ci și un buhai comunal neadormit.
„Stimate prietene” – își începea ceahlăul misiva. „Doamna Teodorescu, care vine la dumneata cu aceste rânduri, a fost actriță la teatrul din Iași. A stat până acum, când soțul ei, ofițer, e permutat la București. Nevoită a-și urma după lege bărbatul, crede că ar putea să-și găsească un loc la teatrul din București. Cred că merită să fie sprijinită. Te vei încredința singur. Și-aș scrie cuvinte calde despre ea, dacă nu mi-ar fi rudă. Te rog s-o sprijini. Știu că poți să faci să intre în teatru, deci fă ca să intre. Pune-ți tot interesul în asta, gândește-te că faci o plăcere unui bun și statornic prieten.”
Știți ce mă seacă, mai mult și mai mult? Că, după ce compunea astfel de bilețele impregnate cu parfum libidinos, ceahlăul Sadoveanu se retrăgea în birou, pentru a slăvi, în opere nemuritoare, virtuțile neamului românesc, printre care, normal, se numără și cinstea fără de prihană.
