1. Bătrânul Pahomie
Bătrânul Pahomie (ucenicul bătrânului Evloghie și nepotul lui Hagi Gheorghe)
Precum despre bătrânul Evloghie, așa și despre binecuvântatul lui ucenic, Părintele Pahomie, voi spune ceva de la sfârșitul vieții sale, iar nevoitorii evlavioși, care au gânduri curate, vor înțelege sufletul curat al Bătrânului Pahomie.
Cu trei zile înainte de moartea sa, într-o joi, Bătrânul Pahomie l-a chemat pe părintele Gheorghe și i-a spus:
– Părinte Gheorghe, fă dragoste și du-te la Colciu și cumpără pește pentru praznicul Sfântului Gheorghe, pe care îl vom avea luni. De data aceasta să cumperi însă mai mult, deoarece voi veți avea două praznice. Eu voi prăznui în cer cu Sfântul Gheorghe, nu voi fi cu voi.
Părintele Gheorghe merse de îndată la Colciu, aduse peștele și-l pregăti ca să nu se strice.
Vineri Bătrânul Pahomie trimise iarăși pe părintele Gheorghe să cheme pe părinți la praznic spunându-i:
– Să spui părinților să-și rânduiască treburile, pentru că vor avea două praznice: înmormântarea mea cu parastas și a doua zi pomenirea Sfântului Gheorghe.
Părintele Gheorghe a înștiințat pe părinți așa cum îi spusese Bătrânul Pahomie. Sâmbătă dimineața l-a trimis să înștiințeze pe părintele Dimitrie să vină să-l împărtășească.
De îndată ce l-a văzut pe preot, a început să cânte cu bucurie ”Cinei Tale celei de Taină…” și împărtășindu-se a spus: “Slavă lui Dumnezeu”. I-a sărutat pe părinții care se aflau lângă el și apoi sufletul său cel sfințit a plecat la ceruri în anul 1974 la 22 aprilie.
Duminică a fost înmormântarea și parastasul cu masă ca la un praznic, iar luni au prăznuit pe Sfântul Gheorghe, săvârșind al doilea praznic.
Părintele Pahomie însă a sărbătorit cu Sfântul Gheorghe în cer, precum spusese, iar acum se desfătează de bunătățile Raiului împreună cu Sfântul, bând vinul duhovnicesc al dragostei lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu să ne învrednicească și pe noi să gustăm puțin din el. Amin.
2. Părintele măreț
Părintele măreț, egumenul Sfintei Mănăstiri Konstamonitu
Părinții Sfintei Mănăstiri Konstamonitu au multe de scris despre Starețul lor cel sfânt, deoarece au trăit alături de el mulți ani.
Eu, însă, care am trăit departe de el, am cunoscut puține, dar ar fi nedrept să nu spun nimic despre sfântul stareț, deoarece se distingea de ceilalți părinți și egumeni ai vremii sale prin virtuțile lui.
Odată, prin 1950, a vizitat Mănăstirea Konstamonitu un ofițer în rezervă. Părintele Filaret l-a strigat de departe pe nume și i-a spus și o întâmplare prin care trecuse, după care l-a sfătuit și l-a mângâiat.
Auzind acestea ofițerul s-a pierdut. A fost cutremurat de harisma străvederii Starețului.
– Gheronda, i-a spus după aceea, de îndată ce mă voi elibera, mă voi face monah.
– Să te faci, fiule, dar nu în această mănăstire, deoarece după trei ani vei avea ispite cu secretarul.
Starețul a prevăzut o ispită ce avea s-o întâmpine peste trei ani.
Și astfel când ofițerul s-a eliberat din armată, Părintele Filaret l-a sfătuit și l-a trimis la altă mănăstire, unde a și devenit monah.
Dar în fiecare lună mergea și se sfătuia cu Starețul, într-o zi, mergând să-l cerceteze, l-a aflat pe Părintele Filaret șezând într-un colt al chiliei sale cu capul între mâini.
Părintele Anania (fostul ofițer) l-a îmbrățișat și l-a întrebat cu durere în suflet:
– Ce aveți Părinte? Ce ați pățit?
– Fiul meu, Anania, n-am avut nici o ispită astăzi. M-a părăsit Dumnezeu! a răspuns Starețul mâhnit.
Atletul lui Hristos, Părintele Filaret, voia ca în fiecare zi să se lupte cu ispitele, ca să fie încununat de Hristos.
Altă dată Starețul a văzut un mirean căruia i-a spus:
– Sărmanule, tu nu suferi de o boală trupească, în zadar ar cheltuiești cu medicii. Pe tine te chinuie sarsailă.
– Roagă-te, Părinte, să mă ușurez, i-a spus acela.
– Voi face rugăciune, fiul meu, dar și tu să postești, pentru că numai așa fuge diavolul, cu postul și rugăciunea. Hristos a spus asta.
Acel om chinuit a făcut ascultare și s-a făcut bine cu postul pe care l-a ținut el însuși, precum și cu postul și rugăciunea sfântului Stareț.
Spre sfârșitul său, Părintele Filaret a sporit atât de mult duhovnicește încât cunoștea nu numai inimile și gândurile oamenilor, dar și ce aveau în buzunare.
Într-o zi a trecut pe la Mănăstirea Konstamonitu un cleric ca să ia binecuvântare de la Stareț și să-i ceară sfatul. Voia să rămână în Sfântul Munte.
Părintele Filaret, după ce i-a răspuns la problemele ce îl preocupau, mai înainte ca acel cleric să-i vorbească despre ele, i-a spus exact și câți bani avea în buzunar, precum și ce sa facă cu ei. Atunci clericul s-a pierdut cu firea, dar a slăvit pe Dumnezeu, că l-a învrednicit să cunoască în vremea noastră un Stareț asemenea celor de demult.
Când a îmbătrânit, părintele Filaret s-a îmbolnăvit puțin, pentru că puterile trupești îl părăsiseră. Din dragoste, părinții mănăstirii l-au silit să meargă la spital la Tesalonic, ca să facă consultații.
Starețul n-a priceput cum a ajuns la spital, pentru că era amețit din pricina călătoriei, pe lângă faptul că era istovit. Când Părintele Filaret și-a revenit și a văzut lângă el pe surorile medicale îmbrăcate în alb și cu bonete, a crezut că sunt îngeri cu aureole și, din evlavie, și-a acoperit fața cu cearșaful.
Toți din jurul lui s-au minunat de curăția sufletească a Starețului. Părintele Simeon, fostul stareț al Mănăstirii Filoteu, care era atunci alături de el mi-a povestit această întâmplare.
După aceea l-au dus la mănăstirea sa și s-a odihnit în Domnul.
Să avem binecuvântarea lui. Amin. (www.pateric.credo.ro)
