Pildă despre răzbunare și compasiune

Un sărac s-a dus la un bogat și i-a cerut de pomană. Cel bogat nu i-a dat nimic, ci i-a zis: – Pleacă de aici.Săracul însă nu s-a clintit din loc. Atunci bogatul s-a supărat, a luat o piatră și a azvârlit-o în omul sărac. Acesta o luat-o de jos, a pus-o în buzunar zicându-și în sine: „Am să păstrez această piatră până ce voi avea prilejul să i-o arunc în cap. Un astfel de prilej s-a ivit curând: bogatul a săvârșit o faptă rea, i-a fost confiscată toată averea și fost întemnițat. Săracul s-a apropiat de dânsul, a scos piatra din buzunar, s-a pregătit să i-o arunce în cap, dar, gândindu-se puțin, a zis: „În zadar am purtat piatra până acuma. Pe când omul acesta era puternic și bogat, mă temeam de dânsul; acum însă îl plâng și-l compătimesc“.
(Grigorie Comșa, „O mie de pilde”)

Recomandări

„Tati, o să fie bine?”, este întrebarea unui copil de 11 ani din municipiul Suceava diagnosticat cu o formă agresivă de cancer

Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer
Eric Butnariu, unui copil de 11 ani din Suceava, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer

Flori oferite de tinerii ATOS, pe 8 Martie, în spitalele din Rădăuți și Suceava și la Căminul de bătrâni „Sf. Ioan cel Nou”