Un bărbat care se deplasa pe marginea drumului județean 209C, în zona Frumoasa, a fost accidentat mortal de o mașină, luni seară, în jurul orei 18.30. Din primele informații, o mașină care circula pe sensul dinspre Frumoasa spre Suceava l-a acroșat violent cu partea lateral dreapta pe bărbatul care se afla pe partea dreaptă a carosabilului. Impactul a fost deosebit de violent, pietonul fiind proiectat la metri buni în afara carosabilului, unde personalul medical ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesului acestuia. La fața locului au ajuns polițiști de la Biroul Rutier Suceava, care au demarat cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul, dar și cine este bărbatul care a sfârșit tragic.
Din cercetări a rezultat că bărbatul accidentat mortal are 76 de ani și este un localnic ieșit pe stradă de la o casă din localitate. Bărbatul se deplasa imprudent, pe carosabil, însă șoferul pare să fi avut și el viteză, având în vedere avariile mașini. Conducătorul auto a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cadrul căruia vor continua cercetările.
Din păcate, este al treilea accident mortal produs în județul Suceava în ultimele zile și al doilea din cursul zilei de ieri.






