Pierderile de memorie asociate vârstei a treia ar putea fi reversibile



Pierderile de memorie asociate vârstei a treia ar putea fi reversibile
Pierderile de memorie asociate vârstei a treia ar putea fi reversibile

Pierderile de memorie asociate vârstei a treia ar putea fi reversibile, afirmă oamenii de știință americani, autorii unui studiu în care aceștia au reușit să îmbunătățească memoria unor șoareci în vârstă, prin controlarea activității unei gene.
Ajunse la o anumită vârstă, tot mai multe persoane se tem că suferă de un început de Alzheimer atunci când nu își mai amintesc locul în care și-au lăsat cheile de la casă sau alte obiecte. Un studiu publicat recent în revista Science Translational Medicine a adus dovada care atestă faptul că pierderile de memorie asociate vârstei înaintate și cele asociate maladiei Alzheimer au două cauze distincte, informează lefigaro.fr.
În timp ce demența rezultă dintr-o distrugere a celulelor nervoase într-o zonă localizată a creierului (cortex entorinal), pierderile de memorie asociate procesului de îmbătrânire reprezintă o consecință a declinului unei proteine din regiunea hippocampusului – zona cerebrală asociată cu memoria. Această descoperire implică faptul că pierderile de memorie asociate vârstei ar fi reversibile, chiar dacă este prematur să se vorbească despre un medicament împotriva pierderilor de memorie.
În acest studiu, coordonat de medicul Eric Kandel, laureat al premiului Nobel pentru medicină pe anul 2000, cercetătorii de la Universitatea New York au analizat mai întâi, post-mortem, creierele a opt persoane decedate între vârstele de 33 și 88 ani. Analizele efectuate pe țesuturi cerebrale au permis izolarea unei proteine a cărei sinteză scade considerabil odată cu înaintarea în vârstă.
Cercetătorii americani au încercat apoi să confirme rolul acestei proteine, denumită „RbAp48”, pe șoareci. Pentru acest lucru, ei au creat șoareci modificați genetic pentru ca gena care controlează sinteza de RbAp48 să nu se manifeste. Acești șoareci, deși tineri, aveau o memorie la fel de slabă ca aceea a rozătoarelor cu vârste de patru ori mai mari. Alți șoareci au fost modificați în sens invers, pentru a produce acea proteină în doze importante.
„Aceste experimente arată că modificând exprimarea genei, este posibil să se restaureze performanțele de memorie la șoarecii bătrâni”, a explicat profesorul Serge Laroche, directorul Centrului de științe neuronale din cadrul Universității Paris-Sud. „Problema constă în complexitatea mecanismelor moleculare ale memoriei și a nivelurilor de deficiență, care pot să varieze de la un individ la altul”, a adăugat el.
Nu este pentru prima dată când o echipă de cercetători a identificat o proteină care, atunci când este prezentă în cantități mari, reduce tulburările de memorie. În 2011, un studiu coordonat de cercetătorii de la Universitatea Stanford din Statele Unite a identificat o altă proteină, prezentă în fluxul sangvin, aflată la originea degradării memoriei. În cadrul unui experiment, oamenii de știință au demonstrat faptul că injectarea de sânge extras de la un șoarece tânăr în organismul unui șoarece bătrân permite acestuia din urmă să își recupereze capacitățile de memorare.
„Ar fi mai ușor să găsim un tratament pentru proteinele care circulă în sânge decât să intervenim la nivel genetic”, a precizat Serge Laroche. Într-adevăr, multe medicamente acționează la suprafața neuronilor. Pentru a găsi un medicament bazat pe proteina cerebrală RbAp48, ar trebui găsit mai întâi un mijloc de a o activa direct la nivelul creierului sau de a modifica mecanismele sale de sinteză. Or, „să acționezi genetic este periculos, iar noi nu deținem o metodă pentru a activa sau a inhiba o genă la om fără să provocăm efecte indezirabile”, afirmă la rândul său Régis Bordet, neurolog și profesor de farmacologie medicală la Universitatea Lille 2 din Franța.
Oamenii de știință prevăd de altfel să exploreze mai multe piste pentru a favoriza sinteza de RbAp48, precum impactul avut de regimul alimentar, activitatea fizică și practicarea unor exerciții cognitive.