Picturi furate

Presa anunță jaful secolului: la Zürich au fost furate, duminica trecută, patru tablouri ce constituiau fala Muzeului – pânze semnate de de Monet, Degas, van Gogh și Cezanne. Valoarea totală a pagubei, în estimarea specialiștilor, trece de 112 milioane euro, așa că se poate vorbi despre cel mai mare furt european de opere de artă! Nu s-a mai lucrat cu scenarii subtile, trucuri psihologice de anihilat paznicii, sofisticării electronice: simplu, brutal, gangsterește, câțiva bărbați înarmați au pătruns în Muzeu cu puțină vreme înainte ca soneria să anunțe ora închiderii, au obligat personalul instituției să se întindă la podea, și-au luat marfa… din cui și duși au fost! Geaba au urlat alarmele, geaba a ajuns Poliția în numai 6 minute, jaful profesionist de mână forte a fost dus cu succes până la capătul capătului. Întrebarea ce ne-o punem cu toții se referă la viitoarea soartă a celor patru pânze. A le vinde altui muzeu, chiar și pe un dolar, imposibil. A le ține ascunse câțiva ani, vreme în care, cu siguranță, li se va dubla prețul, pare plauzibil, dar, în final, tot vor trebui plasate undeva. Unde? Nu rămâne decât colecționarul particular (se pare, comanditarul furtului) capabil să se bucure ultra-egoist de unul singur, clătindu-și voluptuos ochii cu concretețea unei imagini pe care doar el poate „s-o pipăie și să urle, este!” Numai a lui! A rulat, de mult, un film cu astfel de subiect: un bogătaș achiziționa doar pentru sine marile celebrități ale momentului, inclusiv fotbaliști faimoși, pentru a-i ține într-un soi de insectar domestic, feriți de ochii lumii și transformați în piese de muzeu cu unic vizitator… Interesant este că valoarea operei de artă crește spectaculos începând din clipa imediat următoare jafului. După ce Gioconda, furată de la Louvre, a fost găsită într-un han elvețian oarecare, s-a schimbat până și întreg destinul hotelului: a fost imediat re-botezat „La Gioconda”, căpătând faimă și căutare. De altfel, picturile celebre sunt produsul ce-și sporește clipă de clipă valoarea, luând-o, ca ritm al creșterii, cu mult înaintea tranzacțiilor imobiliare, speculațiilor la bursă, dobânzilor bancare. La începutul veacului XX, Octav Mirbeau a cumpărat tabloul lui van Gogh „Irises” cu 300 de dolari. Acum, valorează aproape 100.000.000! Iar estimările ajung la sume incredibile: la licitația din 2006, portretul Adelei „Bloch-Bauer II”, de Gustav Klimt, s-a vândut cu 75 milioane dolari, iar „Adela Bloch-Bauer I”, cu 135 de milioane! Recordul îl deține, în clipa de față, o pictură pe lemn realizată în 1948 de americanul W. Kooning („Woman III” – 137,5 milioane), fiind urmat de van Gogh („Portretul dr.Gachet”, 82,5 milioane), Renoir („Bal la Montmartre”, 78,1 milioane), Picasso („Băiat cu pipă”, 113 milioane la o evaluare recentă și „Dora Maar cu pisică”, 97 milioane). Revenind la jaful de la Zürich și la întrebarea privind soarta pânzelor furate, este de menționat că achiziționarea (inclusiv prin furt) de tablouri faimoase pentru bucuria propriilor ochi se practică. Nu se știe nici acum unde-i „Balul…” lui Renoir; doar se bănuiește c-ar fi piesă într-o colecție privată închisă din Suedia. Nici de „Portretul dr. Gachet” nu se mai știe nimic; n-a fost furat, ci cumpărat și… a dispărut în vreun fichet. Unul dintre proprietarii lui vremelnici a șocat presa anunțându-și intenția de a cere ca, la moartea sa, să fie incinerat odată cu pânza lui van Gogh! Astfel se privatizează abuziv dreptul la bucuria publică: totul, numai pentru tine. Așa că, în șirul homo faber, homo sapiens, homo oeconomicos, homo melior, homo collectivitus, homo civicus, homo aestheticus, homo religiosus este musai să înserăm și specia homo egoistus.