Pictura interioară de la Mănăstirea Sucevița a fost restaurată

Biserica Învierea Domnului a Mănăstirii Sucevița are finalizată restaurarea picturii interioare”, a declarat joi Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă susținută la sediul ministerului, informează Agerpres.
Oficialul român a precizat că recepția lucrărilor va avea loc în week-end.
Așadar, pe 19 septembrie, anul curent, va avea loc inaugurarea lucrărilor de restaurare a picturii murale interioare prin Programul Național de Restaurare, lucrări care au început în anul 2000.
Biserica Mănăstirii Sucevița este lăcașul de cult cu cel mai mare număr de imagini religioase din țară, un „testament al artei vechi moldovenești“, după cum l-a numit cercetătorul de artă francez Paul Henry.
Pentru unicitatea și frumusețea sa, a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO.
(Basilica.ro)

Recomandări

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare