Timp de două zile, pe 7 și 8 noiembrie, pictorul sucevean Constantin Severin va expune, la Universitatea București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, lucrări care aparțin curentului artistic pe care l-a impus, expresionismul arhetipal. Luni, 7 noiembrie, la ora 12,00, la Universitatea București, Aula 313, va avea loc întîlnirea scriitorilor din Insulele Canare (Spania) cu profesorii și studenții de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Vor participa scriitorii: Cecilia Dominguez, Juan Jose Delgado, Sabas Martin, Nicolas Melini și traducătorul Joaquin Garrigos. În aceeași zi, la ora 17,00, în Salonul Principal al Institutului Cervantes, este programată întîlnirea literară româno-spaniolă, prilejuită de publicarea unei antologii cu poeți și scriitori români, în Revista „Cuadernos del Ateneo” din La Laguna, Tenerife, în traducerea lui Joaquin Garrigos. Vor participa scriitori din Insulele Canare, alături de cunoscuți scriitori români, printre care și poetul și pictorul sucevean Constantin Severin. Moderatorul acestei întîlniri este Ioan T. Morar. Marți, 8 noiembrie, la ora 17,00, în Salonul Principal al Institutului Cervantes, al cărui director este Ioana Zlotescu, toți invitații vor aduce un omagiu poetului avangardist din Insulele Canare, Pedro Garcia Cabrera, cu ocazia centenarului său.
