Picătura de istorie



Arhidiacon Lector univ. dr. Vasile DEMCIUC
Arhidiacon Lector univ. dr. Vasile DEMCIUC

În anul dedicat comemorării compozitorului și maestrului Ciprian Porumbescu, cuvine-se dar să ne amintim de cel ce a fost pe drept cuvânt considerat, pentru opera sa, un apostol rural și luminător al poporului, Părintele Iraclie Porumbescu.
S-a născut la 9 februarie 1823 în satul Sucevița, în familia primarului comunal Atanase și Varvara Golembiowski, descendentul unei familii de emigranți polonezi, descinși în Bucovina cu două generații în urmă. De la vârsta de 2 ani este dus la Mănăstirea Putna, jertfit fiind de mama sa Fecioarei Maria , cum avea să menționeze într-una din paginile Amintirilor sale mai târziu.
La 5 ani, egumenul mănăstirii Putna, Ghenadie Platenchi îl învăța bucoavna și cititul ceaslovului, iar la 6 ani descifrează Psaltirea. În 1833, când împlinise 10 ani, este înscris la Școala Trivială din localitatea Karlsberg – Gura Putnei de astăzi și apoi urmează cursurile clasei a III -a la o școală similară din Suceava. Își completează studiile la Gimnaziul din Cernăuți (1843 – 1847), unde l-a avut profesor pe Aron Pumnul. Apoi urmează cursurile Seminarului diecezan (1847 – 1850). Încă din anii de școală începe să folosească grafia latină în detrimentul celei chirilice, ceea ce nu-i era pe plac episcopului Bucovinei din acea vreme, Eugen Hacman, care-l și dojenește pentru această îndrăzneală.
Începând din 1848 a fost secretar de redacție al ziarului Bucovina din Cernăuți, editat de cunoscuta familie Hurmuzachi, în casa cărora l-a cunoscut pe Vasile Alecsandri, care l-a îndemnat să culeagă folclor din satele bucovinene, spunându-i „Scrie, să împărtășești și neamului dumitale și al nostru ceea ce ai și ceea ce știi dumneata. Așa se cade, așa e bine să facem cu toții după puterile noastre.”.
În 1850 se căsătorește cu Emilia Klodnitzki din satul Voivodeasa de lângă Sucevița, după care este hirotonit preot, la început pentru Șipot, apoi Boian, Stupca și Frătăuțul Nou. În perioada când se afla la Stupca îndeplinește și funcția de învățător.
La 5 aprilie 1881 își schimbă oficial numele polonez, astfel din acel moment se va semna Iraclie Porumbescu.
În Amintirile sale, publicate spre sfâșitul vieții, majoritatea în Gazeta Transilvaniei,
Arhidiacon Lector univ. dr. Vasile DEMCIUC


Picătura de istorie
Picătura de istorie
Arhidiacon Lector univ. dr. Vasile DEMCIUC
Arhidiacon Lector univ. dr. Vasile DEMCIUC


Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Schimb cultural Erasmus+ la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Suceava: O lecție de prietenie și educație europeană

Grupurile vocale „Flori din Bucovina” și „Flori din Moldova”, proiect comun în preajma sărbătorilor pascale

Grupurile vocale „Flori din Bucovina” și „Flori din Moldova”, proiect comun în preajma sărbătorilor pascale
Grupurile vocale „Flori din Bucovina” și „Flori din Moldova”, proiect comun în preajma sărbătorilor pascale