Piața imobiliară din România, alături de cele din Germania, Polonia, Ucraina, Rusia și Bulgaria vor atrage și în acest an investitorii străini interesați să cumpere proiecte comerciale de mari dimensiuni, având în vedere randamentele ridicate, potrivit unui studiu realizat de Jones Lang LaSalle.
Deși anul trecut cea mai mare parte a investițiilor în achiziția de spații comerciale au fost alocate piețelor mature din Europa, precum Germania, Spania, Polonia și Italia, investitorii străini s-au orientat și spre state din Europa de Est, unde au avut loc primele tranzacții de mari dimensiuni.
Țările vizate de investitori în această regiune au fost Turcia, Rusia, Ucraina, Croația și noile state membre ale Uniunii Europene – România și Bulgaria, se arată într-un studiu privind piața investițiilor în retail din Europa Continentală realizat de compania Jones Lang LaSalle.
„Estimăm pentru acest an tranzacții mai importante dacă piețele rămân competitive la nivelul la care au fost în ultimii doi ani. Principalele motive ale diversificării geografice a investițiilor sunt oportunitățile și randamentele oferite de aceste piețe”, a apreciat în studiu Jeremy Eddy, director pentru piețele de retail din Europa al Jones Lang LaSalle.
Autorii studiului apreciază că Germania și piețele importante din Europa vor continua să atragă cei mai mulți investitori, care sunt interesați de creșterea veniturilor și de oportunități de investiții. În plus, piețele din Europa de Sud-Est vor fi interesante pentru investitori din perspectiva nivelurilor ridicate ale randamentelor, se arată într-un studiu privind piața investițiilor în retail în Europa Continentală.
Anul trecut, valoarea tranzacțiilor cu spații comerciale în Europa Continentală a fost de 26 miliarde de euro, în creștere cu 77% față de nivelul raportat în anul precedent, potrivit datelor companiei. Numărul tranzacțiilor au crescut de la 249 în 2005 la 420 în 2006.
Cea mai mare parte a tranzacțiilor a avut loc în Germania, cu peste opt miliarde de euro, reprezentând 32% din volumul total.
Spania a fost a doua țară ca importanță, înregistrând tranzacții în valoare totală de 2,5 miliarde de euro. Pe locul trei se află Polonia, cu tranzacții de 2,4 miliarde de euro, mai mult decât dublu volumului înregistrat în 2005.
Potrivit datelor disponibile până în prezent, valoarea tranzacțiilor cu spații comerciale înregistrată în România anul trecut a depășit 500 de milioane de euro, ceea ce reprezintă aproape 2% din total.
Cea mai importantă tranzacție a fost achiziția de către fondul austriac de investiții Immoeast a complexului comercial Polus Center Cluj, aflat în construcție, aparținând companiei Trigranit Holding. Valoarea totală a investiției va fi de 210 milioane de euro.
Totodată, fondul de investiții australian APN Funds Management a achiziționat centrul comercial City Mall, al treilea mall ca mărime din Capitală, printr-o tranzacție de 103,5 milioane euro. Anterior, compania britanică de investiții imobiliare Equest Balkan Properties a preluat Moldova Mall, pentru 34,5 milioane euro. O altă achiziție de pe piața spațiilor comerciale a fost realizată de către compania Dawnay Day Carpathian, care a cumpărat de la două companii românești centrul comercial MacroMall din Brașov. Tranzacția în valoare de 19 milioane euro a reprezentat prima investiție a firmei britanice în România.
Fondul britanic de investiții imobiliare North Real Estate Opportunities Fund a achiziționat, la sfârșitul anului trecut, două centre comerciale în Sibiu și în Suceava, valoarea totală a investițiilor fiind de 143 milioane de euro.
Studiul a cuantificat toate tranzacțiile cu centre comerciale, supermarketuri, depozite de retail, magazine proprii din Europa Continentală. Autorii studiului nu au cuprins în analiză piețele din Marea Britanie și Irlanda, precum și tranzacțiile sub cinci milioane de euro.





