Achiziție necesară

Pian nou pentru „Lira de Aur” și pentru o minifilarmonică a Primăriei Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu
Primarul Sucevei, Ion Lungu

Concursul Național de Interpretare Instrumentală ”Lira de Aur”, ediția 40, care debutează vineri, 31 mai, va beneficia, de la ediția viitoare, de un pian nou, profesional, pentru care a fost demarată procedura de licitație de către Primăria Suceava.
Finanțarea alocată de municipalitate pentru această achiziție este de 500.000 de lei.
„Am promis anul trecut, pe scenă, că până la actuala ediție vom avea un pian nou. Vom avea un pian nou, este pe drum, cum s-ar spune, dar nu acum, pentru că s-a aprobat târziu bugetul, chiar de am fost primii din țară care l-au aprobat, în aprilie. Acest pian, pentru care am alocat 500.000 de lei, va avea destinație specială – să fie utilizat pentru «Lira de Aur» și pentru minifilarmonica Primăriei Suceava, care va fi funcțională din toamnă”, a declarat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu.
Primăria Suceava este principalul finanțator al „Lirei de Aur”, pentru organizarea festivalului fiind alocată de la bugetul local suma de 100.000 de lei.
Evenimentul se desfășoară în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, iar candidații vor concura în funcție de cele trei secțiuni: pian, vioară, corzi grave; instrumente de suflat și percuție.
Concursul se adresează elevilor din învățământul preuniversitar de artă (clasele III-XII), care vor fi jurizați de către comisii formate din profesori universitari și preuniversitari, personalități ale vieții artistice din țară și străinătate. Juriul este format din doisprezece membri, președintele concursului de anul acesta fiind prof. univ. dr. Marin Cazacu, de la Universitatea Națională de Muzică București, laureat al concursurilor internaționale, unul dintre cei mai importanți muzicieni români contemporani.

Recomandări

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

O studentă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din USV a primit titlul de ,,Tânărul Poet al Anului”

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025