PF Daniel, invitat de ambasadorul Palestinei să se întâlnească cu oficialitățile din regiune



PF Daniel l-a primit, luni, la Reședința patriarhală pe noul ambasador al Palestinei la București, Fuad Kokaly, ocazie cu care acesta din urmă l-a invitat pe patriarh să aibă întâlniri cu oficialități palestiniene la cel mai înalt nivel, în cadrul următoarei vizite la Locurile Sfinte, informează Mediafax.Totodată, ambasadorul Fuad Kokaly i-a solicitat lui PF Daniel să analizeze posibilitatea ca, pe viitor, studenți ortodocși palestinieni să poată studia la facultățile de teologie ortodoxă din România, pentru a contribui la o mai bună cooperare între cele două popoare.În cadrul vizitei, cei doi au discutat despre situația dificilă din Orientul Mijlociu, ce creează mari probleme în special în rândul creștinilor.PF Daniel și-a exprimat speranța că, prin rugăciune și prin eforturile factorilor responsabili din regiune și cu sprijin internațional, se vor identifica soluții pentru o pace durabilă, care va contribui la buna conviețuire a tuturor celor ce trăiesc în această zonă.



Recomandări

Ambasadorul SUA, la București: Prin respectarea dreptului la libertate religioasă se promovează stabilitatea în lume

Ce salariu are Patriarhul BOR: PF Daniel primește lunar 13.900 lei, dintre care 7.731 lei de la stat. Din ei donează 6.000 lei

Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, în vizită în România de Sfântul Andrei, la invitația PF Daniel

PF Daniel a primit de la ierarhii Sfântului Sinod un chivot înfățișând Catedrala Mântuirii Neamului