Sărbătoare

Petrecere de poveste în cinstea Zilei Copilului, la Hotel Continental



Zeci de copii de la Centrul Special din Suceava au fost invitați la petrecerea organizată de Hotelul Continental
Zeci de copii de la Centrul Special din Suceava au fost invitați la petrecerea organizată de Hotelul Continental

Mowgli, Baloo sau Baghera sunt doar câteva dintre personajele de poveste invitate ieri la petrecerea copiilor organizată la Hotelul Continental de Suceava. Pe aripe de poveste, așa s-a sărbătorit ieri Ziua Internațională a Copiilor la Hotelul Continental. Zeci de copii de la Centrul Special din Suceava au fost invitați la petrecerea organizată de Hotelul Continental, în colaborare cu partenerii săi, Selgros, Rotary, Monitorul de Suceava și Plus TV, care au dorit să aducă zâmbetul pe buzele celor mai mici suceveni.
După ce și-au petrecut dimineața la Selgros, desenând pe asfalt, cei mici au venit la restaurantul Hotelului Continental, unde după o masă copioasă s-a dat starul la distracție. Jocuri antrenante, concursuri de desene, de creație și de mimă, în care „s-au pus la bătaie” premii tentante, constând în dulciuri și jucării, au fost doar câteva din acțiunile la care au luat parte copiii invitați la petrecere. De la distracție nu au lipsit nici clovnii, care i-au amuzat pe cei mici.
„Este o zi specială pentru noi și pentru copii. Cei mici au parte de distracție și concursuri cu premii. Trebuie precizat faptul că o parte din jucăriile pe care le vom dărui copiilor sunt donate de către angajații Hotelului Continental”, a spus Maria Cristian, directorul general al Hotelului Continental Suceava.
Și pentru că tema petrecerii a fost „Cartea junglei”, de la distracție nu a putut lipsi proiectarea filmului „Cartea Junglei 2”, urmărit cu mare atenție de către cei mici.



Recomandări