„Petrecere cu dans”

„Petrecere cu dans”
„Petrecere cu dans”

„Petrecere cu dans”
Absolvenții români ai Gimnaziului gr.or. din Suceava au aranjat, ca de obicei, în ziua de 2 octombrie, o petrecere cu dans care a avut o reușită cum rar se întâmplă. Pe lângă faptul că în acea zi s-a săvârșit sfințirea bisericii Sf. George, mai dăruise Dumnezeu și o zi frumoasă, așa că dinainte se întrevedea succesul frumos al acestei petreceri. Sala a fost foarte frumos decorată. Mirosul cununilor de brad și molid te făcea să crezi că te afli în mijlocul unei păduri seculare și nu într-o sală cu patru păreți, care erau acoperiți aproape în întregime cu icoane și tablouri”.
„Patria”, Anul IV, nr. 80, Suceava, Octombrie 1910.
„Urmările unui joc”
O tragică întâmplare s’a petrecut la Gura Humorului. Pe când se jucau s’a ivit o ceartă între copila Malena Ana, în etate de 7 ani, și o altă copilă. În cursul acestei certe Malena Ana a fost lovită în cap cu un topor de către tovarășa ei de joacă. Biata copilă a căzut în nesimțire, pierzând o mare cantitate de sânge. În stare extrem de gravă ea a fost transportată la spital de doi copii din localitate. Cealaltă copilă, dându-și seama de cele petrecute, a încercat să se arunce înt’o fântână; a fost oprită de câțiva bărbați”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 226, Octombrie 1939.
„Complex de morărit și panificație”
Harta industrială a orașului Suceava se îmbogățește cu un nou obiectiv. Pe partea stîngă a șoselei ce vine dinspre Ițcani, în vecinătatea autobazei, încep să prindă contur halele viitorului complex de morărit și panificație. Zona productivă a orașului se extinde astfel și dincolo de rîul Suceava”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5541, Suceava, Octombrie 1965.

Recomandări

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură

Elevii pasionați de istorie, artă și scriere frumoasă pot să se înscrie la un Atelier de caligrafie

Elevii pasionați de istorie, artă și scriere frumoasă pot să se înscrie la un Atelier de caligrafie
Elevii pasionați de istorie, artă și scriere frumoasă pot să se înscrie la un Atelier de caligrafie

Artiști talentați, tradiții, meșteșuguri, cântec și dans popular, la „Șezătoarea Vicovenilor”, ediția a V-a