Mijlocașul Florentin Petre a declarat, marți, că nu admite ca Dinamo să rateze calificarea în turul întâi al Cupei UEFA, în dauna formației cipriote Omonia, manșa retur a acestei întîlniri fiind programatã, joi, la Nicosia.
„Avem nevoie de această calificare. Va fi un meci foarte greu. Ei au de recuperat două goluri, trebuie să alerge mai mult. E vorba de atitudine, de cum vom trata meciul”, a mai spus Petre.
Petre consideră că jucătorii dinamoviști nu trebuie să se teamă de atmsofera creată de suporterii formației cipriote. „Atmosfera pe care o vor crea cei 20.000 de fanatici care vin la stadion va fi extraordinară, dar nu trebuie să ne temem de nimic pentru că nu tribuna joacă. Vreau să mă întorc fericit”, a precizat căpitanul roș-albiilor.
Petre a refuzat să ofere un pronostic pentru partida retur cu Omonia Nicosia. „Nu pot da un rezultat pentru că nu joc la pariuri. Și nici nu am o intuiție prea bună”, a mai spus Petre.
Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea, antrenorul Ioan Andone și jucătoriul Florentin Petre, au participat, marți, la Hotelul Marriott, la ceremonia de prelungire cu un an a parteneriatului dintre gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare și compania de asigurări Omniasig.
Nicolae Badea a precizat că, pentru prima oară, în contractul dintre cele două părți valoarea înțelegerii depinde de performanțele pe plan intern și internațional a echipei Dinamo. Contractul a fost semnat de Nicolae Badea și președintele Omniasig, Constantin Toma.
După semnarea contractului, Badea i-a oferit lui Toma un tricou cu însemnele echipei Dinamo cu numărul 10, în replică reprezentantul Omniasig dăruindu-i o poliță de asigurare asupra bazei sportive de la Săftica.
