Începând de vineri, 12 ianuarie, în mediul online circulă o petiție care aduce în atenția sucevenilor și mai ales a autorităților locale starea dezolantă în care se află în prezent patinoarul Areni, petiția solicitând imperativ reabilitarea și modernizarea acestuia.
”Salvati patinoarul Areni” a fost lansată de suceveanul Cătălin Paladi, iar în primele trei zile a fost semnată de aproape 200 de suceveni.
Redăm în cele ce urmează, integral, textul petiției: „Dragi suceveni,
Acum mai bine de 40 de ani s-a construit patinoarul Areni. La acel moment a fost o realizare de excepție pentru orașul nostru, având în vedere ca în țară mai erau doar patru patinoare artificiale. Sunt convins că pentru noi toți, la acea vreme, a fost o încântare. Sunt convins că pentru mulți încă mai este.Ajutați-i și pe copiii noștri să afle cât de frumos este patinajul recreativ, patinajul artistic, hockey-ul sau patinajul viteză. Este o oportunitate pe care multe alte orașe și-ar dori să o aibă. Un patinoar artificial modern presupune să fie acoperit, să aibă vestiare și grupuri sanitare decente, snack-baruri, magazine cu specific, tribune, etc. În acest moment patinoarul Areni mai are puțin și ajunge o paragină, mai are puțin și moare. Se pare că pentru Primăria Suceava nu mai este o prioritate modernizarea patinoarului (în 2017 a fost o prioritate, dar nu s-a realizat nimic). Este patinoarul nostru, este orașul nostru”.
Pe lângă semnături, câțiva suceveni au lăsat și comentarii referitoare la starea actuală a patinoarului artificial Areni, un simbol în paragină al sportului pe gheață și al mișcării în aer liber.
„Vrem patinoar mai mult de două luni pe an”, comentează unul dintre semnatari, un altul adăugând că „Îmi place să patinez, dar spațiul și condițiile unde îți schimbi patinele înainte și după ce ai patinat lăsă de dorit. Ar fi necesare modernizării majore, mai ales că există foarte multe persoane care merg la patinoar”.
Un sucevean își argumentează susținerea față de petiție menționând că „suntem în 2018 și ar trebui să avem un patinoar care să arate și să fie funcțional și care să corespundă unei țări din Uniunea Europeană”. „Mi-am petrecut copilăria pe patinoarul din Areni. Un patinoar este o achiziție fabuloasă a unui oraș și încurajează mișcarea în aer liber a copiilor pe timpul iernii”, mai semnalează un internaut.
Dinspre autorități au circulat numeroase promisiuni legate de modernizarea patinoarului
Patinoarul din Areni și-a deschis porțile în 1976, iar de-a lungul celor 40 de ani de funcționare, mii și mii de tineri au pus pentru prima dată aici patinele în picioare, unii doar pentru agrement, iar alții făcând chiar performanță în hochei.
În timp însă, fără lucrări constante de modernizare, patinoarul a înțepenit sub un aer ponosit și sărăcăcios, iar aspectul dezolant te însoțește de la biroul de închiriat patine, la magazinul cu gustări, la toaletă, mantinelă, tribune, la holul care este folosit drept vestiar.
Dinspre autorități au circulat și promisiuni legate de acoperirea patinoarului, însă lucrări concrete nu s-au inițiat.
Totuși, prețurile au rămas accesibile pentru toată lumea, încurajând sportul și mișcarea în aer liber, cu reduceri pentru elevi și studenți.