Un tânăr bănuit că ar fi omorât un bărbat în bătaie, fără nici un motiv, chiar în curtea în care victima locuia alături de concubina sa, a fost trimis ieri în judecată de procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, după o anchetă dificilă, suspectul negând cu vehemență că el ar fi comis fapta.
Dumitru Daniel Bucan (35 de ani) le-a spus anchetatorilor că se afla acasă la mama sa în noaptea în care s-a petrecut crima, alibiul fiind confirmat de către familia sa.
Câteva pete de sânge găsite însă pe o geacă din garderoba victimei aveau să devină cea mai importantă probă a anchetatorilor care sunt siguri că el a comis crima și care l-au dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
Același Dumitru Daniel Bucan a comis în 2008 un terifiant accident rutier, soldat cu doi morți și mai multe persoane rănite.
A intrat în curtea unde locuia victima, iar când aceasta i-a cerut să iasă afară, a luat-o la bătaie
În dimineața zilei de 3 februarie 2013, o femeie din Fălticeni a anunțat faptul că bărbatul cu care trăiește în concubinaj (Cristian Postolachi, 47 de ani) a decedat, după ce a fost bătut cu sălbăticie de către un tânăr care locuiește la un bloc din apropierea locuinței lor.
Bătaia se petrecuse cu câteva ore înainte, în cursul nopții, femeia povestind că în curtea locuinței a intrat fără drept Dumitru Daniel Bucan. Când a fost luat la rost de către Cristian Postolachi, Bucan l-a lovit pe bărbatul de 47 de ani cu pumnii și cotul în zona capului.
Victima a căzut, însă agresorul a continuat să o lovească cu picioarele în diverse zone ale corpului.
Martora mărturisea că a fugit, de frică, în scara unui bloc, după ce inculpatul i-ar fi cerut să întrețină relații sexuale cu el, oferindu-i în schimb 100 de lei.
Când a revenit, și-a găsit concubinul plin de sânge și în stare gravă, după câteva ore Cristian Postolachi decedând.
Dumitru Daniel Bucan a ridicat din umeri când a fost luat de polițiști la audieri, susținând că el nu are nici o legătură cu agresiunea, întrucât toată noaptea, până dimineață, a fost la locuința mamei sale, aspect confirmat și de către aceasta din urmă.
El a declarat că îl cunoștea pe bărbatul omorât, întrucât cu aproximativ o lună în urmă, în timp ce-și renova apartamentul, Cristian Postolachi i-a cerut să-i dea lui lucrurile care nu îi mai trebuiesc și vrea să le arunce la gunoi.
Ancheta a fost preluată de ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Încă din ziua în care au fost sesizați de crimă, anchetatorii au ridicat de la inculpat o geacă pe care bănuiau că a purtat-o în noaptea în care a avut loc agresiunea.
Au trimis geaca la Institutul Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, iar specialiștii au identificat două pete de sânge în zona reverului, respectiv pe umărul aferent mânecii stângi.
„Genotiparea acestor probe biologice a stabilit că profilul genetic al ADN-ului extras din cele două urme aparține victimei, Cristian Postolachi”, se arată în rechizitoriul înaintat instanței de judecată.
Supărat că soția l-a părăsit și a plecat în Italia
Anchetatorii arată, de asemenea, că Dumitru Daniel Bucan a fost dus și la detectorul de minciuni, atât la Iași, cât și la Bacău, și de fiecare dată a ieșit nesincer la întrebările relevante ale cauzei.
Desfășurătorul convorbirilor telefonice purtate de inculpat în noaptea crimei (2/3 februarie) arată că acesta a vorbit la telefon atât cu mama sa, cât și cu fratele său (despre care a declarat că se afla și el în apartamentul mamei sale). Or, în aceste condiții, arată procurorii criminaliști, e greu de crezut că trei persoane aflate în același apartament vorbesc între ele prin telefonul mobil.
Cu câteva zile înaintea crimei, mai arată anchetatorii, Dumitru Daniel Bucan a fost părăsit de soția sa, care l-a lăsat singur cu fetița lor și a plecat în Italia.
Chiar în după-amiaza dinaintea agresiunii, Bucan a primit un sms pe telefonul mobil de la soție, prin care aceasta îl anunța că a ajuns în Italia, motiv pentru care, arată criminaliștii, tânărul de 35 de ani a consumat în exces băuturi alcoolice.
Procurorii au cerut arestarea suspectului, fugit din țară
Pe parcursul cercetărilor, Dumitru Daniel Bucan a părăsit teritoriul României și nu s-a mai prezentat când a fost citat la Parchet.
Cel mai probabil se află în Italia, motiv pentru care anchetatorii au cerut judecătorilor, odată cu trimiterea în judecată a tânărului, și emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Bucan.
Dacă judecătorii vor accepta propunerea procurorilor, tânărul din Fălticeni va fi dat în urmărire internațională, pe numele său urmând să figureze un mandat european de arestare.
Doi ani de închisoare, după ce a omorât doi oameni și a rănit alți patru
În februarie 2008, același Dumitru Daniel Bucan a provocat un groaznic accident rutier.
S-a urcat băut la volanul unui Volvo V 40 (1,95 alcoolemie în sânge), în care se mai aflau alte trei persoane, și, la ieșirea din Fălticeni înspre Roman, pe strada „2 Grăncieri”, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a lovit patru pietoni care se aflau pe trotuar. Unul dintre aceștia,Ion Munteanu, în vârstă de 62 de ani, din comuna ieșeană Moțca, a fost izbit în plin de mașina scăpată de sub control, fiind aruncat aproximativ 30 de metri. Nu a mai avut nici o șansă, medicii constatând decesul.
După ce a lovit grupul de autostopiști, autoturismul Volvo s-a izbit violent într-un tei de pe marginea drumului, ricoșând într-un autoturism Ford Fiesta, oprit regulamentar în zonă. Coliziunea dintre cele două mașini a fost atât de puternică, încât Ford-ul a fost aruncat 7-8 metri, direct în mijlocul străzii.
Pasagerul din Volvo care stătea pe scaunul din dreapta șoferului, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Balaci, județul Teleorman, a decedat pe loc. Un alt pasager din Volvo, tot un bărbat, de 45 de ani, din Fălticeni, a fost transportat la spital în stare gravă.
Pe mâna medicilor a ajuns în stare critică și o femeie de 57 de ani, din comuna Baia, care se afla printre pietonii loviți de Volvo.
Un alt pieton, un tânăr de 28 de ani, din comuna Boroaia, precum și cel de-al treilea pasager din Volvo, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Fălticeni, au fost transportați de ambulanțieri la spital, însă leziunile suferite de aceștia nu sunt grave.
Prin sentința Judecătoriei Făticeni din 18 iunie 2009, Bucan a fost condamnat la doi ani de închisoare. A făcut pușcărie aproape un an, fiind eliberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 409 zile.
În cazierul lui Dumitru Daniel Bucan apare și o condamnare suferită în 2009, când Judecătoria Botoșani i-a dat cinci luni de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de doi ani și cinci luni, după ce a snopit în bătaie un bărbat care a avut nevoie de 48-50 de zile de îngrijiri medicale.
„Inculpatul este o persoană cu un vădit comportament antisocial care, deși a fost anterior condamnat pentru comiterea unor infracțiuni și totodată a cunoscut și regimul privativ de libertate, nu și-a schimbat în nici un fel atitudinea”, concluzionează procurorul de caz.


