Petcu a făcut apel la toți salariații să oprească lucrul, în semn de solidaritate cu manifestanții



Liderul CNSLR-Frăția, Marius Petcu, a făcut apel la toți salariații să oprească lucrul, în semn de solidaritate cu manifestanții din Capitală și i-a atenționat pe parlamentari să aibă grijă cum votează moțiunea de cenzură, pentru că protestatarii se vor întoarce acasă, dar nu îi vor ierta.
„Sunt milioane de oameni acasă, pe lângă zecile de mii din Piața Constituției, care așteaptă de la voi, domnilor parlamentari, un rezultat pozitiv: jos Guvernul”, le-a transmis Petcu senatorilor și deputaților, de la tribuna amenajată în Piața Constituției.
Vicepreședintele „Cartel Alfa”, Liviu Apostoiu, a spus că sindicaliștii sunt uniți și nimic nu îi mai determină să dea înapoi.
„Parlamentarii trebuie să se teamă de noi, ei nu mai sunt ai noștri. Să le fie rușine, să plece, să ne lase. Președintele nu ne mai reprezintă, nu mai este al nostru, să plece. Este mitingul sindicatelor, suntem toate confederațiile, suntem uniți și nimic nu ne va mai da înapoi. Nu mai vrem dictatură”, le-a spus Apostoiu protestatarilor din Piața Constituției.
El a invitat-o pe Roberta Anastase să vină în Piața Constituției și să numere câți protestatari sunt.
Sindicaliștii i-au avertizat pe parlamentari că dacă nu votează pentru căderea Guvernului, nu mai ies din Parlament.
Protestatarii urmăresc ce se întâmplă în Parlament de pe două monitoare amplasate în Piața Constituției.
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, în care moțiunea de cenzură „Moțiunea României majoritare, moțiune populară”, inițiată de opoziție, urmează să fie dezbătută și supusă votului, a început în jurul orei 11.30.
Protestul din Capitală a început la ora 10.00, în fața Guvernului. O oră mai târziu, protestatarii au plecat în marș spre Palatul Parlamentului, pe traseul Bulevardul Magheru – Piața Unirii – Piața Constituției. Alături de sindicaliști au plecat în marș și liderii PSD Victor Ponta, Marian Vanghelie, Dan Nica și Rovana Plumb.
Primele coloane de manifestanți au ajuns în Piața Constituției în jurul orei 12.45, unde vor aștepta rezultatul votului la moțiunea de cenzură. Aici îi așteptau alte câteva sute de sindicaliști care de miercuri de la ora 8.00 protestează la porțile de intrare în sediul Parlamentului.
Reprezentanții sindicaliștilor spun că la protest participă aproximativ 80.000 de oameni, în timp ce Jandarmeria a anunțat că sunt peste 30.000 de protestatari.