Peștele – simbol al creștinilor din primele veacuri

În epoca persecuțiilor din secolele I-IV, Mântuitorul Hristos era reprezentat sub chip de miel, păstor, pelican, ca semn de recunoaștere a creștinilor între ei. Unul dintre simbolurile hristice cele mai răspândite în primele veacuri creștine era cel al peștelui.
Importanța atât de mare pe care o are peștele în textul Evangheliei a contribuit cu siguranță la adoptarea acestui simbol de către creștini, Hristos Însuși l-a întrebuințat. Adresându-Se unor pescari, Mântuitorul recurgea firește la niște imagini care le erau familiare și pe înțeles; chemându-i la apostolat, El îi numea „pescari de oameni” (Matei 4, 19; Marcu 1, 17). El asemăna Împărăția Cerurilor cu un năvod plin cu tot soiul de pești. Imaginea peștelui servește totodată ca simbol al bunătăților cerești (Matei 7, 9-11; 13, 47-48; Luca 5, 10).
De asemenea, folosirea peștelui ca simbol era cel mai potrivit semn secret pentru creștini, deoarece le permitea să se recunoască între ei fără a se expune în vremurile de prigoană. Numele grecesc al peștelui (IHTIS) era pentru primii creștini un acrostih hristologic: Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul (Iisus Hristos ιχ — IH; Fiul lui Dumnezeu θέος — teos = Dumnezeu și υἱός — iios = fiu; numele de Mântuitor σωτήρ, ὁ — sotir). Aceasta sintagmă este, într-un fel, rezumatul doctrinei creștine și este prima mărturisire de credință a creștinilor.
În primele veacuri creștine, imaginea peștelui apare pretutindeni: în picturile murale, pe sarcofage, în inscripțiile funerare, pe diferite obiecte. Creștinii purtau la gât peștișori din metal, din piatră sau din sidef, pe care figura inscripția: „Fie mântuirea Ta!” sau „Mântuiește!”.
În urma săpăturilor arheologice pe vechile situri creștine din primele veacuri, la Potaissa (Turda, în Ardeal) s-a găsit o gemă, o piatră prețioasă de onix, pe care este sculptată scena Bunului Păstor, purtând pe umeri un miel; în stânga este un copac cu două crengi înclinate deasupra Păstorului, iar pe o ramură se află o pasăre. În dreapta e o corabie din care cade un om în apă. În jurul corăbiei se află criptograma IHTIS — nume dat lui Iisus, prin asociere cu minunile Sale: pescuirea minunată, înmulțirea pâinilor și peștilor, alegerea primilor apostoli din rândul pescarilor.
(Pr. Silviu Cluci, Doxologia.ro)

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos

Binecuvântare arhierească la cel de-al doilea hram al parohiei sucevene Burdujeni-Gară, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina

Peste 300 de copii participanți la Concursul interjudețean de pricesne și cântece patriotice „Pentru Tine, Doamne!”

„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)