Peste un milion de numere de telefon au fost portate din 2008



Peste un milion de numere de telefon au fost portate din octombrie 2008 până luni, din care 670.000 pe segmentul telefoniei mobile, potrivit datelor anunțate de autoritatea de reglementare în telecom, ANCOM.
Portabilitatea numerelor permite utilizatorilor de servicii de telefonie să păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Portarea se face doar în cadrul aceleași categorii (fix-fix, mobil-mobil).
„La începutul lunii aprilie a acestui an a fost atins pragul de un milion de numere portate în România. Începând cu 21 octombrie 2008, când a fost lansat serviciul care permite utilizatorilor să-și păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul de servicii, numărul de portări a crescut în fiecare an. Din totalul de 1.001.364 de numere portate până la data de 1 aprilie, 671.095 sunt numere de telefonie mobilă și 330.269 numere de telefonie fixă”, se arată într-un comunicat al ANCOM.
În ultimele trei luni din 2008 au fost realizate 15.681 de portări, în 2009 circa 180.240 de portări, în anul 2010 s-au înregistrat alte 221.219 de numere noi portate, în creștere cu 23% față de 2009, trend care s-a menținut și în anul 2011, când numărul portărilor a continuat să urce, la 260.256.
În cursul anului precedent au fost portate 255.893 de numere, dintre care 166.371 (65%) au fost numere de telefonie mobilă, iar 89.522 (35%) numere de telefonie fixă.
Datele statistice arată că, în continuare, cei mai interesați de portarea numerelor de telefonie mobilă sunt utilizatorii cu abonament (75%), față de cei care portează numere utilizate pentru servicii preplătite.
Pe segmentul telefoniei mobile, Cosmote a primit 223.450 de numere, Vodafone 220.051, Orange 219.986, RCS & RDS 6.889, Telemobil 719.
În cazul telefoniei fixe, 34 de furnizori au primit numere în rețeaua proprie prin portare. Dintre acestea, cele mai multe au fost portate către rețelele RCS&RDS – 91.936, UPC România – 84.274, Orange – 66.200, Vodafone – 59.572 și Romtelecom – 13.291.
Cele mai multe cereri de portare pentru numere geografice s-au înregistrat în București (102.123 de numere portate), urmat de județul Cluj – 23.425 de numere portate, Timiș – 17.110, Prahova – 16.839 și Galați – 14.327.
Utilizatorii de telefonie au semnalat ANCOM mai multe probleme legate de portabilitate, precum neinformarea completă și corectă de către furnizori cu privire la procedură și întârzieri în realizarea portării față de data convenită pentru finalizarea acesteia.
Numărul de sesizări a scăzut însă în ultimii patru ani, de la aproape 200 în 2009 la 112 anul trecut.