112 angajați în diferite domenii de activitate au participat timp de nouă luni de zile la un curs de pregătire în meseria de agent comercial, certificatul de calificare obținut la final fiind recunoscut atât pe plan național, cât și internațional, inclusiv în afara statelor membre ale Uniunii Europene.
Cursurile s-au desfășurat în cadrul proiectului cu fonduri europene „O șansă pentru viitor”, implementat în perioada 1 iulie 2011-30 iunie 2013 de Sindicatul Liber Independent Telecomunicații „Bogdan Vodă” Rădăuți – Suceava, în parteneriat cu filiala Suceava a Blocului Național Sindical.
Acum două zile, în localul Santa Fe din Suceava a fost organizată conferința finală a proiectului și s-au prezentat rezultatele.
Aleodor Nichifor, managerul de proiect, a declarat: „Pe parcursul proiectului am reușit să ne îndeplinim obiectivele și chiar să le depășim. 112 persoane care au avut statut de angajat au participat la programul de formare profesională pentru calificarea de agent comercial, iar 154 au fost consiliate profesional”.
Cursurile au vizat exclusiv angajați care au dorit o calificare în plus și implicit șanse mai mari de a se încadra în muncă, în cazul unei nedorite pierderi a serviciului. El a venit și cu exemplele concrete a doi absolvenți ai cursului de agent comercial care s-au angajat deja pe acest post, unul dintre ei fiind dintre disponibilizații de pe lista Termica. Totodată, a mai precizat Aleodor Nichifor, producătorul de înghețată Betty Ice s-a arătat deja interesat de personal calificat în meseria de agent comercial.
Meseria de agent comercial, căutată într-o zonă unde sunt multe magazine mari și se pune accent pe comerț
Calificarea pe postul de agent comercial a fost considerată necesară în această zonă a țării, mai ales în Suceava, unde se pune mult accent pe comerț, existând un număr mare de centre comerciale. Mai trebuie specificat că meseria de agent comercial nu trebuie confundată cu cea de simplu vânzător, fiind mult mai complexă. De aceea a și necesitat nouă luni de pregătire în cadrul a 1.080 de ore. Cursurile, încadrate la nivelul 3 de calificare, s-au axat pe o parte teoretică, care s-a desfășurat la Centrul de Formare Profesională „Prometeu” din Suceava și la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, în timp ce pregătirea practică s-a făcut la societăți comerciale din Suceava cu care s-au încheiat acorduri și protocoale.
Coordonatorul activității de formare a fost Iordănel Secrieru, președintele filialei Suceava a Blocului Național Sindical. Responsabil de diseminarea proiectului a fost Lavinia Răzlog.
La finalul celor nouă luni de pregătire, toți cei 112 cursanți au fost evaluați de o comisie de examinare din care au făcut parte managerul de proiect și doi examinatori externi. Certificatele de calificare sunt tipărite de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și poartă și antetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Proiectul a fost realizat prin Programul Operațional Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”.
„O șansă pentru viitor”
Peste o sută de salariați din diferite domenii s-au specializat în meseria de agent comercial
