Intervenție tactică

Peste o sută de oameni angrenați într-un exercițiu de simulare a unui incendiu cu victime, la Carrefour

Pompierii au reușit salvarea în tiroliană a unei victime de pe acoperișul clădirii
Pompierii au reușit salvarea în tiroliană a unei victime de pe acoperișul clădirii

Forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucovina au fost angrenate ieri într-un exercițiu tactic complex în centrul comercial Shopping City Suceava. Exercițiul pompierilor suceveni s-a desfășurat sub tematica: ”Intervenția pentru salvarea persoanelor și limitarea efectelor negative produse de un incendiu la un obiectiv cu aglomerări de persoane, în complexul Carrefour Suceava. Punerea în aplicare a Planului de Urgență Externă a obiectivului și a Planului Roșu de Intervenție”.
Acest exercițiu a urmărit perfecționarea deprinderilor participanților pentru organizarea, conducerea și executarea intervenției operative, verificarea nivelului de organizare a activităților de apărare împotriva incendiilor și salvarea persoanelor. El a avut ca scop creșterea nivelului de instruire a personalului de la locul de muncă, precum și antrenarea comandamentului intervenției, a șefilor gărzilor de intervenție, a personalului din dispeceratul comun, în gestionarea unor asemenea situații critice.
Alarma a sunat la ora 10.00, anunțând izbucnirea unui incendiu în depozitele Carrefour
Exercițiul a demarat la ora 10.00, când a fost simulată izbucnirea unui incendiu în depozitele Carrefour din cadrul complexului comercial Shopping City Suceava. Incendiul s-a propagat cu repeziciune și a pus în pericol viața angajaților, cât și a cetățenilor aflați în interiorul clădirii la momentul producerii acestuia. În urma propagării focului și a fumului intens, s-a impus evacuarea și încercarea de salvare a tuturor persoanelor aflate în clădirea complexului comercial.
Conform scenariului întocmit, la ora 10.00 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 informația că la Carrefour Suceava s-a produs un incendiu la depozitul de recepție marfă. Pompierii au fost informați despre faptul că mai multe persoane din clădirea magazinului au fost afectate de incendiu, suferind arsuri și intoxicații, având posibilități limitate de a se salva.În rândul clienților aflați în incinta magazinului și a personalului propriu s-a produs panică din cauza posibilității intoxicării cu fum și gaze toxice, primele informații primite arătând că în interior se aflau aproximativ 10 persoane inconștiente, care necesitau evacuare de urgență.
În urma primirii acestor informații, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, în calitatea sa de vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a informat prefectul județului Suceava și a propus declanșarea și punerea în aplicare a Planului Roșu de Intervenție, împreună cu instituțiile participante la asemenea tipuri de situații de urgență.
Intervenția pompierilor a dus la lichidarea incendiului și salvarea celor mai multe dintre victimele surprinse în interior
În scurt timp la fața locului au ajuns angajații ISU Suceava, cu zece autospeciale, dintre care cinci cu apă și spumă, modul de descarcerare, autospeciale pentru salvare-evacuare, autospecială CBRN, ambulanțe ISU, cât și de la Serviciul de Ambulanță Județean. În timp ce o parte dintre pompieri interveneau pentru stingerea incendiului, colegii lor au reușit, ajutați de angajații Carrefour, identificarea victimelor prăbușite din cauza fumului dens între rafturile magazinului și evacuarea acestora spre punctul medical amenajat în exteriorul clădirii.
Colonelul Radu Țipișcă, șef serviciu ISU Suceava, a relatat de la fața locului: ”Am avut 14 victime, dintre care, din păcate, din cauza cantităților foarte mari de gaze și fum, două au decedat. Am avut deci două persoane în cod negru, șase persoane dintre cele salvate se află în cod galben și alte șase persoane sunt în cod roșu. Toate ambulanțele prezente la acest exercițiu au ajuns în timp util, dar mai ales au transportat în regim de urgență către Unitatea de Primire Urgențe aceste victime.”
În tot acest timp, au fost salvate persoane aflate pe acoperișul clădirii, care au fost coborâte cu ajutorul unei tiroliene și transportate pentru a primi îngrijiri medicale, o bombă a fost dezamorsată de specialiștii pirotehniști din cadru ISU Suceava, intervenția necesitând mai mult de o oră de acțiune.
Cei care au asistat la exercițiu au avut păreri împărțite
Cei mai mulți au apreciat munca pompierilor și a celorlalți implicați în amplul exercițiu, însă au fost și oameni care nu au dat o notă de trecere celor care au trudit la efectuarea unei simulări reușite. ”Foarte bine, au venit după părerea mea în timp real, îmi place modul lor de a acționa. În asemenea condiții în care personalul sau cei care sunt la cumpărături sunt încă în magazin, mi se pare că au acționat foarte bine”, ne-a povestit Ilinca Pompiliu de la fața locului.
Alții însă, vizibil deranjați că nu-și puteau face cumpărăturile nestingheriți, ne-au replicat fără a-și da identitatea: ”Simulările se fac cu oameni, nu alungi oamenii din încăpere. Și cum faci simulare, cu ce oameni, îi aduci tu și îi pui pe targă? Îmi pare rău, dar nu este normal. Faci simulare în momentul în care ai oameni, ai lume în locație, dar nu așa, scoți lumea afară și tu vii cu oamenii tăi pe targă. Ce înseamnă asta, asta-i simulare? Este o bătaie de joc de oameni.”
Un antrenament necesar și un exercițiu reușit
Pompierii au apreciat participarea și competența celor care se aflau la locul de muncă în timpul exercițiului, modul în care au anunțat și în care au avertizat persoanele din această clădire, dar mai ales cum au participat alături de ISU Suceava la îndepărtarea urmărilor producerii acestui incendiu. În timpul exercițiului pompierii au desfășurat și o activitate de informare preventivă în domeniul situațiilor de urgență, în cadrul căreia angajaților de la locul de muncă și persoanelor care se aflau în spațiul centrului comercial li s-au adus la cunoștință modalități de comportare pe timpul și după producerea unui eveniment de acest tip, care pune în pericol viața și bunurile. A fost un antrenament pe care lucrătorii ISU Suceava îl fac periodic, tocmai pentru a pregăti atât forțele de intervenție de la ISU, dar mai ales pentru a antrena și a pregăti personal de la locul de muncă.

În timpul acțiunii, pirotehniștii au fost solicitați pentru dezamorsarea unei bombe
În timpul acțiunii, pirotehniștii au fost solicitați pentru dezamorsarea unei bombe
Pompierii au reușit să salveze cele mai multe dintre victime surprinse în interior în timpul incendiului
Pompierii au reușit să salveze cele mai multe dintre victime surprinse în interior în timpul incendiului
Peste o sută de oameni angrenați într-un exercițiu de simulare a unui incendiu cu victime, la Carrefour
Peste o sută de oameni angrenați într-un exercițiu de simulare a unui incendiu cu victime, la Carrefour
Pompierii au reușit salvarea în tiroliană a unei victime de pe acoperișul clădirii
Pompierii au reușit salvarea în tiroliană a unei victime de pe acoperișul clădirii

Recomandări

Într-o situație de viață și moarte, în timpul dezastrului de la Broșteni numărul de urgență 112 n-a funcționat ore în șir

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Bilanțul de până acum al inundațiilor: trei decese, 89 de persoane evacuate aerian și 63 terestru, pagube materiale imense