Atenție!

Peste o sută de amenzi pe zi, aplicate de polițiști pe DN 2

Ampla campanie de prevenire a accidentelor rutiere de pe DN 2, demarată de Serviciul de Poliție Rutieră Suceava la mijlocul lunii iunie, se soldează zilnic cu peste o sută de amenzi aplicate.
Dintr-o analiză întocmită de poliție rezultă că în perioada 16 iunie-3 august, acțiunea de pe DN 2 (care străbate județul de la intrarea dinspre Iași și până la Siret) a dus la aplicarea a 5716 amenzi, peste 90% dintre acestea fiind încasate de șoferi.
Cei mai mulți conducători auto au primit amenzi după ce au fost surprinși de radare cu viteze peste limitele legale ori din cauză că nu purtau centuri de siguranță.
Mai bine de 100 dintre șoferii sancționați contravențional au fost depistați băuți la volan, câțiva dintre ei alegându-se și cu dosare penale deoarece erau în stare avansată de ebrietate. În perioada amintită, 117 șoferi care se deplasau pe DN 2 au rămas fără permis de conducere, depășirea limitei de viteză fiind principala cauză a pierderii dreptului de a conduce.
Nici ceilalți participanți la trafic nu au scăpat de amenzi. În jur de 200 de căruțași și câte 150 de pietoni și motocicliști sau motoscuteriști au primit sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri de la legislația rutieră.
Acțiunile de control, prelungite până la finele lui august Printr-o dispoziție dată la nivel național, programul de prevenire a accidentelor rutiere de pe DN 2 a fost prelungit cu încă două săptămâni, astfel că acțiunile vor continua până pe 31 august. Programul constă în dublarea numărului de agenți prezenți în trafic și a numărului de radare dispuse în diferite puncte periculoase.
Dintr-o statistică realizată de Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava reiese că de la începutul lui 2007 și până în luna aprilie a acestui an, pe DN 2 s-au petrecut 35 de accidente rutiere grave, soldate cu 15 morți și 25 de răniți grav.

Recomandări

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident