Controale

Peste o mie de kilograme de produse alimentare, retrase temporar de la vânzare



Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Suceava au retras temporar de la vânzare, din magazinele din județ, peste o mie de kilograme de produse alimentare. Directorul adjunct al acestei instituții, Elena Oanea, a precizat că în preajma Sărbătorilor Pascale au fost organizate mai multe controale la hipermarketuri, supermarketuri, magazine mixte, magazine de prezentare și depozite, verificările vizând în special respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la produse care se consumă cu preponderență în perioada anterioară și cu prilejul sărbătorilor Pascale. Astfel, au fost verificate magazinele care comercializează produse de post, măsline, pește și conserve din pește, preparate din carne și alte produse alimentare cum ar fi carne de miel, ouă și vopsea pentru ouă, produse de patiserie etc.
Elena Oanea a arătat că până în prezent au fost controlate 54 de firme, la care s-au verificat 1.500 de kilograme de produse.
„S-a retras definitiv de la comercializare o cantitate de 41 kilograme de produse la care s-au constatat modificări organoleptice, depășirea datei limite de consum sau neînscrierea termenului de expirare. De asemenea, a fost retrasă temporar de la consum o cantitate de 1.100 de kilograme de produse până la remedierea unor deficiențe, respectiv până la reetichetarea corectă a produselor”, a declarat Oanea.
În același timp, inspectorii CJPC Suceava au verificat și 16 unități de cazare turistică și alimentație publică, la care s-au stabilit măsuri de remediere a deficiențelor constatate, cele mai multe vizând nerespectarea condițiilor de păstrare a alimentelor, a vecinătăților permise între diferite tipuri de alimente, neverificarea metrologică a cântarelor din dotarea bucătăriilor și neafișarea tarifelor de cazare.