Aproximativ 54% din cursurile celor nouă facultăți din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (circa 1.000 de cursuri) vor fi transferate, în următorii 2-3 ani, pe o platformă electronică la care studenții instituției au deja acces.
Anunțul a fost făcut de prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, prorector al USV, în cadrul conferinței de lansare a proiectului „Creșterea calității ofertei educaționale în învățământul superior prin adaptarea și îmbunătățirea programelor de studii de licență”.
Proiectul își propune să asigure accesul facil la învățământul superior prin extinderea oportunităților de învățare adresate studenților și prin implementarea de soluții software în activitățile de predare-învățare-evaluare, după cum a afirmat prof. univ. dr. ing. Dan Alin Potorac, manager de proiect.
Acesta a mai menționat că proiectul vizează extinderea platformei informatice pe care Universitatea din Suceava deja o deține, platformă unde studenții vor avea acces la formatul electronic al cursurilor.
Proiectul duce la eficientizarea procesului de învățare, portalul permițându-le celor implicați în activitatea academică, studenți și cadre didactice, accesul la cursuri electronice online și offline. Valoarea acestuia este de 2.167.117,60 de lei și are o perioadă de implementare de 18 luni.
Rectorul USV: „Interacțiunea profesor-student trebuie menținută”
Despre transferul informațiilor pe platforma electronică a USV și avantajele cursurilor electronice, rectorul USV, prof. univ. dr. Valentin Popa, a declarat că „Universitatea încearcă să țină pasul cu tendințele mondiale din acest domeniu în care se dorește extinderea învățământului în format electronic, spre deosebire de cel tradițional, în care studenții vin în amfiteatre și ascultă o prelegere de 2 sau 3 ore. Sigur, nu e un tip de învățământ pe care dorim să-l generalizăm și să-l facem exclusivist, dat fiind faptul că sunt programe care se pretează la acest lucru, dar sunt și specializări în care interacțiunea profesor-student trebuie menținută. Totuși, dorința evidentă a studenților este să aibă cursurile în format electronic”.
De partea cealaltă, Mihai Dimian a mai explicat care sunt avantajele digitalizării în condițiile în care se insistă ca studenții să fie prezenți la ore.
„Nu este o contradicție, trebuie să combinăm aceste metode educaționale care ne stau la dispoziție și instrumentele pe care studenții le au la îndemână. Lucrul în laborator, lucrul în clasă, interacțiunea permanentă cu studentul sunt esențiale în procesul educațional, dar asta nu exclude ajutorul pe care această formă electronică îl oferă”.
Dimian a mai arătat că membri ai Consiliului Științific au încercat să identifice care este necesarul real de cursuri care se pot consulta electronic.
„Ne așteptăm ca în termen mediu, 2-3 ani, aproximativ 1.000 de cursuri, 54%, să fie prezente pe această platformă online”, a evidențiat prorectorul, adăugând că 30-35% dintre cursuri deja există în program, dar într-o formă ce încă mai poate fi îmbunătățită.
Proiect POSDRU
Peste jumătate din cursurile facultăților Universității din Suceava vor fi transferate pe o platformă electronică
